Festival oratoric „Sf. Ioan Gură de Aur“, la a IV-a ediţie

Data: 20 Aprilie 2008

Săptămâna trecută, la Craiova, a avut loc premierea laureaţilor celei de-a IV-a ediţii a Festivalului oratoric „Sf. Ioan Gură de Aur“. Premierea a avut loc în biserica „Mântuleasa“ din Craiova, informează Mitropolia Olteniei.

Premiile, constând în diplome şi sume de bani, au fost înmânate, într-un cadru festiv, de PS Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Amintim că festivalul este rezultat al unui proiect iniţiat de Organizaţia Internaţională pentru Caritate Creştin Ortodoxă cu sediul în SUA şi derulat de Fundaţia „Cuvântul care zideşte“, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, în judeţele Dolj, Gorj şi Mehedinţi, din anul 2005. După cum au mărturisit organizatorii - „Cuvântul care zideşte“ şi Inspectoratele Şcolare Judeţene Dolj, Gorj şi Mehedinţi - scopul desfăşurării acestui festival este acela de a da posibilitatea adolescenţilor să înveţe şi să vorbească despre credinţa, religia şi moştenirea lor creştină. De asemenea, se urmăreşte încurajarea cât mai multor tineri să participe la acest proiect, atât a celor care au înclinaţii oratorice, cât şi a celor care, deşi nu au asemenea înclinaţii, doresc să treacă printr-o astfel de experienţă.