Festivalul de film românesc de la Londra

Data: 07 Noiembrie 2011

Joi se deschide cea de-a opta ediţie a Festivalului de film românesc de la Londra. Festivalul are ca emblemă deviza "Iubire fierbinte, inimi de gheaţă" şi va prezenta pelicule care au în vedere complicatul angrenaj al relaţiilor intime şi sociale. Festivalul va dura până pe 14 noiembrie. În prima zi va fi difuzat filmul "Marţi după Crăciun" în regia lui Radu Muntean, autor a alte pelicule de maxim interes, ca "Furie" şi "Boogie". După proiecţie vor urma discuţii la care vor participa regizorul scenaristul Alexandru Baciu şi actriţa Maria Popistaşu. În festival, pe lângă alte pelicule noi, va fi redifuzat filmul de mare succes al lui Lucian Pintilie, "De ce trag clopotele, Mitică?", interzis în perioada comunistă.