Festivalul etniilor, la Sighişoara
Cea de-a noua ediţie a festivalului ProEtnica se va desfăşura în perioada 14-22 august 2009 la Sighişoara, eveniment la care vor lua parte peste 800 de reprezentanţi ai celor 20 de comunităţi etnice din România şi ai partenerilor din domeniul cultural şi ştiinţific. Pentru prima dată, anul acesta vor participa şi reprezentanţi ai unei organizaţii de imigranţi din ţară.
Festivalul ProEtnica 2009 este organizat de Asociaţia Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret Sighişoara, sub patronajul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi al Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti, cu suport financiar din partea Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale, din partea Institutului pentru Relaţii Externe (ifa) Stuttgart şi a Departamentului pentru Relaţii Interetnice şi Administraţia Fondului Cultural Naţional. În cadrul festivalului, reprezentanţii comunităţilor etnice vor evidenţia aspecte emblematice ale culturii pe care o reprezintă, susţinând spectacole de muzică, dans, poezie şi teatru, activităţi interactive cu publicul, expoziţii de artă contemporană, cărţi şi publicaţii, standuri de meşteşugari, expoziţii culinare, dezbateri şi mese rotunde, publicaţii, spectacole intercomunitare. „Festivalul este un instrument de conservare şi punere în valoare a patrimoniului cultural al comunităţilor etnice din România. Totodată, el contribuie la combaterea discriminării etnice şi a xenofobiei, prin metode cultural-artistice care promovează dialogul şi interacţiunea“, au arătat organizatorii festivalului, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Ministerul Culturii şi Cultelor. ProEtnica va avea un program structurat în patru arii tematice: aria ştiinţifico-culturală, programul artelor spectacolului, programul artelor cinematografice şi expoziţii din aria artelor vizuale. Toate acestea au ca scop să ofere comunităţilor etnice şi organizaţiilor de migranţi din România o voce publică şi posibilitatea de a-şi prezenta toate domeniile vieţii sociale, culturale şi spirituale, prin diverse forme culturale, academice şi metode variate. Printre formaţiile prezente la eveniment se numără Fanfara „10 Prăjini“ şi formaţiile Nightlosers, Desperado şi Pasărea Colibri. Sunt programate spectacole susţinute de Joseph Zapf and his friends, care vor prezenta muzică populară din Bavaria (Germania), pe 18 august, dar şi recitaluri ale unor solişti şi trupe reprezentând comunităţi minoritare, precum Annamari Dancs (19 august) şi Nadara (20 august). „ProEtnica, cea mai mare sărbătoare a dialogului multicultural din România“, îi va purta pe participanţi, timp de nouă zile, prin viaţa socială, culturală şi spirituală a comunităţilor etnice din România, etalată prin spectacole de muzică, dans, poezie şi teatru, activităţi interactive, expoziţii de artă contemporană, lansări de cărţi şi publicaţii, vizionări de filme, un bal interetnic, standuri de meşteşugari, expoziţii culinare, dezbateri şi mese rotunde, publicaţii, spectacole intercomunitare, spun organizatorii. Timp de nouă zile vor fi prezenţi la Sighişoara peste 800 de reprezentanţi ai tuturor comunităţilor etnice din România. La organizarea celor opt ediţii anterioare au participat peste 6.000 de reprezentanţi ai celor 20 de comunităţi etnice din România.