Festivalul Shakespeare de la Essen
Începând din 10 aprilie şi până pe 21 aceeaşi lună, în oraşul german Essen are loc an de an un festival Shakespeare în care sunt prezentate într-o versiune neconvenţională piese din opera celebrului scriitor. Anul acesta, studenţii Secţiei dramatice din cadrul Facultăţii de Arte şi Litere din Sibiu vor participa la producţia internaţională a piesei „Romeo şi Julieta“ a cărei punere în scenă va avea loc pe 19 aprilie. Proiectul în care studenţii sibieni au fost antrenaţi este deosebit de stimulativ, întrucât aduce laolaltă tineri din diverse centre culturale ale lumii, cu o formaţie diferită, un bagaj cultural distinct şi o mentalitate proprie asupra artei spectacolului. Meritul regizoral este acela de-a armoniza asemenea tendinţe şi de-a le da un timbru original.