Festivitate de absolvire la Alba Iulia
La Alba Iulia a avut loc joi, 5 iunie, ceremonia de absolvire la Facultatea de Teologie Ortodoxă. În capela facultăţii a fost săvârşită Sfânta Liturghie, continuată cu slujba de Te-Deum, oficiată de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. A urmat festivitatea de încheiere a anului universitar, ce a avut loc în Aula „Dumitru Stăniloae“, cu participarea IPS Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a corpului profesoral, a studenţilor, părinţilor şi a invitaţilor.
La ceremonia de absolvire a studenţilor din promoţia 2014, IPS Arhiepiscop Irineu le-a adresat câteva îndemnuri absolvenţilor: „Societatea actuală este stigmatizată de tensiuni şi de răsturnarea ordinii valorilor. Dacă sfidezi miturile iluzorii şi zeităţile false ale acestei lumi, şi Îl urmezi pe Hristos, pe calea jertfei, poţi avea parte de bine şi de succes. Privind la Sfinţii Martiri Brâncoveni, să ne reamintim că jertfa sau crucea este prima literă din alfabetul lui Dumnezeu. Cine o asumă ajunge la împlinire şi la biruinţă“. Festivitatea s-a încheiat cu strigarea pentru ultima dată a catalogului şi cu înmânarea simbolică a cheii, conform celor transmise de pr. Florin Croitoru, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Alba Iulia.