Festivităţi dedicate Marii Uniri, la Baia Mare

Un articol de: Pr. Adrian Dobreanu - 02 Decembrie 2021

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a participat la festivitățile solemne prilejuite de sărbătorirea Marii Uniri de la 1918, la Monumentul Ostașului Român din municipiul Baia Mare. Ierarhul a săvârșit slujba de Te Deum, iar răspunsurile liturgice au fost date de către cântăreții Catedralei Episcopale împreună cu o parte a membrilor Grupului psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

La acest eveniment au fost prezente oficialități județene, centrale și locale, comandanți și șefi ai unităților și instituțiilor aparținând sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională din Garnizoana Baia Mare, reprezentanți ai filialelor județene ai Asociaţiei Veteranilor de Război, Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, asociațiilor cadrelor militare în rezervă și în retragere din MAI, MAPN și SRI, reprezentanți ai instituțiilor publice ș.a.

După săvârșirea ceremonialul religios, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a binecuvântat coroanele şi jerbele de flori, care urmau a fi depuse la obeliscul Cimitirului Comemorativ din apropiere şi la Monumentul Ostaşului Român.