Omenirea consumă excesiv resursele naturale ale pământului, cu mult peste capacitatea de regenerare a planetei, apropiindu-ne, an de an, de dezechilibre ecologice majore, arată datele publicate recent de Global
În centrul învățăturii creștine se află iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele, iar milostenia este una dintre cele mai concrete forme de manifestare a acestei iubiri. În limba greacă „eleos”
Canonizarea Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria va fi proclamată în Mitropolia Moldovei și Bucovinei în data de 7 august 2025, la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț.
Lucrările de edificare și înfrumusețare a celui mai impresionant lăcaș de rugăciune din Patriarhia Română, Catedrala Mântuirii Neamului, continuă cu mult avânt în această perioadă, dată fiind apropierea zilei în care monumentala biserică va fi sfințită și deschisă spre slujire, duminică, 26 octombrie 2025.
Astăzi se împlinesc 140 de ani de când Biserica Ortodoxă Română este autocefală. La 25 aprilie 1885, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul
Sfințirea, pentru întâia dată, în Catedrala Mitropolitană din București, a Sfântului și Marelui Mir, a avut loc în ziua de 25 martie 1882. Documentul oficial, semnat de regele Carol I al României, de
Proclamarea unei Biserici ca autocefală reprezintă unul din cele mai însemnate acte pentru întreaga Biserică Ortodoxă, întrucât prin autocefalie se produce o schimbare esențială în relațiile bisericești di
Proclamarea Patriarhiei în România, în 1925, este un episod cu ample semnificații în istoria seculară a Bisericii Ortodoxe Române. În esență, evenimentul constituie o încununare a procesului de unificare a Bis
Biserica Ortodoxă Română aniversează marţi, 4 februarie 2025, 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie. În urmă cu un veac, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat Actul de
versuri de Pr. Cristian Alexandru Împărate Sfinte, păzește-Ortodoxia, Credința țării noastre, frumoasa România. Când prin veacuri grele și-a pus nădejdea-n Tine, Zdrobit-a vrăjmășia
(Catedrala Patriarhală, miercuri, 1 ianuarie 2025) Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 29 februarie 2024, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privind declararea
Anul 2025, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea,
În împrejurimile Vatopedului a viețuit Sfântul Grigorie Dascălul, la schitul Kalamitsi. Sfântul Gheorghe de la Cernica, înainte de a-l întâlni pe Sf. Paisie Velicikovski în Sfântul Munte, a viețuit și el
Fabuloasa lume a satului românesc și frumusețea lui nepieritoare ne cheamă mereu cu glas neasemuit. Satul românesc, despre care se vorbește mult în pagini de literatură, dar prea puțin în prezent, este
În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În ziua de marți, 1 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al
În zilele de joi și vineri, 11-12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Anul 2025 a fost proclamat Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea. În aceste condiții, o serie de evenimente importante vor avea loc pe parcursul următoarelor luni, dintre care amintim următoarele:
Pe fondul actual al crizei umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale social-filantropice. În perioada 16 mai - 1 iulie 2022, pe platforma online
Întrucât se vehiculează în ultimul timp tema impozitării Bisericii, ca și cum aceasta împreună cu toate celelalte culte religioase din România nu ar plăti impozite, facem următoarele precizări: În esență este vorba despre raportul stat - culte religioase, nu doar despre raportul stat - Biserica Ortodoxă Română. Acest raport este perfect fundamentat constituțional.
Troparul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, glasul al 4-lea: Cei ce sunteţi între Apostoli mai întâi pe scaun şezători şi lumii învăţători, Stăpânului tuturor rugaţi-vă, pace lumii să dăruiască