Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Comunicate de presă Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Comunicate de presă
Data: 06 Feb 2026

În ziua de vineri, 6 februarie 2026, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Sinod a adoptat o serie de hotărâri referitoare la activitatea pastorală și misionară dintre care enumerăm următoarele:

  1. A declarat anul 2027 drept „Anul omagial al conlucrării clericilor și mirenilor în viața și misiunea Bisericii” și „Anul comemorativ al Patriarhilor Justinian Marina (1948-1977) și Teoctist Arăpașu (1986-2007)” în Patriarhia Română.
  2. A luat act de referatul Cancelariei Sfântului Sinod privind organizarea, desfășurarea și receptarea evenimentului Sfințirii picturii Catedralei Naționale, care a avut loc în ziua de duminică, 26 octombrie 2025.
  3. A aprobat proiectul de text liturgic pentru Slujba Soborului Sfintelor Femei Românce (Duminica a III-a după Paști).
  4. A aprobat proiectele de texte liturgice pentru 12 Sfinte Femei Românce canonizate de Sfântul Sinod în ședința de lucru din zilele de 1-2 iulie 2025 și anume: 9 Slujbe (Sf. Cuv. Muceniță Evloghia de la Samurcășești, Sf. Cuv. Elisabeta de la Pasărea, Sf. Cuv. Mavra de pe Ceahlău, Sf. Mărturisitoare Blandina de la Iași, Sf. Olimpiada din Fărcașa, Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec, Sf. Cuv. Filotimia de la Râmeț, Sf. Anastasia Șaguna și Sf. Doamnă Maria Brâncoveanu), 1 Acatist (Sf. Magdalena de la Mălainița) și 2 Paraclise (Sf. Magdalena de la Mălainița și Sf. Mărturisitoare Blandina de la Iași) și a aprobat cele 6 icoane realizate în cinstea unor Sfinte Femei Românce (Sf. Magdalena de la Mălainița, Sf. Cuv. Mavra de pe Ceahlău, Sf. Cuv. Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec, Sf. Olimpiada din Fărcașa, Sf. Mărturisitoare Blandina de la Iași și Sf. Cuv. Filotimia de la Râmeț).
  5. A aprobat organizarea și conceptul Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox – ITO 2026, care va avea loc la București, în perioada 31 august – 3 septembrie 2026.
  6. A luat act de modalitățile practice de implementare în eparhiile ortodoxe române a proiectului național Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul”, care va contribui la prevenirea abandonului școlar al copiilor vulnerabili din zonele izolate sau dezavantajate ale țării, pregătindu-i pentru a răspunde provocărilor vieții contemporane și sprijinind o mai bună integrare a lor în societate.

Totodată, în cadrul ședinței de lucru, au fost lansate două noutăți editoriale: Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române în 13 volume, care cuprinde, pentru fiecare Sfânt, icoana, condacul, troparul și sinaxarul, precum și Anuarul Sfântului Sinod, an X (2025).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Citeşte mai multe despre:   hotarare  -   Sfantul Sinod