Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Proiectul eparhial „Icoana Maicii Domnului în casa omului”
Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a lansat a III-a ediție a Proiectului eparhial „Icoana Maicii Domnului în casa omului”, care se desfăşoară în perioada de post şi de pregătire a praznicului Adormirii Maicii Domnului. Până în data de 15 august, credincioșii de pretutindeni, din țară sau diasporă, pot trimite pe adresa de e-mail (sectormediaonline@gmail.com) sau pe WhatsApp (0748.042.169) una sau mai multe fotografii cu icoana Maicii Domnului care se află la loc de închinare, cinstire și prețuire în casa fiecăruia dintre participanţi. Cele mai deosebite imagini vor fi postate într-un album pe paginile oficiale de Facebook, Instagram și Twitter ale Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și publicate într-o ediție viitoare a revistei eparhiale.



.jpg)
