În Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, s‑au desfăşurat, sâmbătă, 28 ianuarie, lucrările Adunării eparhiale a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, sub preşedinţia Preasfinţitului
În Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, s‑au desfăşurat, sâmbătă, 28 ianuarie, lucrările Adunării eparhiale a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, sub preşedinţia Preasfinţitului
În sala „Justinian Arhiepiscopul” din incinta Centrului eparhial din Baia Mare, a avut loc joi, 26 ianuarie, şedința anuală cu protoierii, prezidată de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului ș
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a prezidat, marţi, 15 noiembrie, sinaxa stareţilor, egumenilor şi duhovnicilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, la Mănăstirea
Conferinţele preoţeşti de toamnă din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, prezidate de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s‑au încheiat miercuri, 12 octombrie, la
În cadrul „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, Episcopia Maramureșului și Sătmarului organizează concursul eparhial online intitulat „Scrisoare către Maica Domnului”,
Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a lansat a III‑a ediție a Proiectului eparhial „Icoana Maicii Domnului în casa omului”, care se desfăşoară în perioada de post şi de pregătire a praznicului
În Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, a avut loc joi, 23 iunie, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, ședința de constituire a Adunării eparhiale a Episcopiei
Sectorul social‑filantropic și misionar din cadrul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului continuă acțiunile sociale în sprijinul refugiaților ucraineni. În cursul săptămânii trecute, la
Episcopia Maramureșului și Sătmarului, în colaborare cu autoritățile competente din zona Sighetului și din împrejurimi, oferă ajutor constând în hrană, articole de iginenă, cazare şi
Ca urmare a mesajului transmis joi, 24 februarie 2022, de către Preasfințitul Părinte Iustin, intitulat „Îndemn la rugăciune pentru pace în Ucraina și solidaritate fraternă cu cei ce fug din
În Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare s-au desfăşurat lucrările Adunării eparhiale a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte
La Centrul eparhial din Baia Mare, a avut loc joi, 10 februarie, în Sala „Justinian Arhiepiscopul”, şedința anuală cu preoţii protopopi, prezidată de către Preasfințitul Părinte Iustin,
În Eparhia Maramureșului și Sătmarului se desfăşoară, începând cu 18 octombrie, conferințele preoțești de toamnă. Temele abordate se referă la centenarul nașterii Arhiepiscopului Justinian Chira şi la „
În contextul Anului comemorativ 2021 - al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, Episcopia Maramureșului și Sătmarului organizează proiectul eparhial - concurs intitulat
Tabăra creștină „Uniți în cuget și simțiri", ediţia a patra, a avut loc în perioada 23-25 august, la Mănăstirea „Sfântul Ilie" Dealu Mare, Coroieni, judeţul Maramureş. Activitatea dedicată copiilor
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al aceleiași eparhii, au efectuat miercuri, 25 august, mai multe
În Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, au început conferinţele preoţeşti, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. La Catedrala Episcopală „Sfânta
La 100 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a organizat mai multe evenimente omagiale. Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Justinian,
Credincioșii din Baia Mare au primit Lumina Sfântă de la Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, care, la miezul nopții, a început slujba Învierii Domnului pe esplanada Catedralei
Credincioşii de la Biserica „Buna Vestire” din Satu Mare au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, în a doua duminică din post,
În Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare s-au desfăşurat, sub președinția Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, lucrările Adunării eparhiale. În cadrul