Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Activităţi ale protopopiatelor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului
La Centrul eparhial din Baia Mare, a avut loc joi, 10 februarie, în Sala „Justinian Arhiepiscopul”, şedința anuală cu preoţii protopopi, prezidată de către Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. Lucrările au fost precedate de un moment de rugăciune în Paraclisul Episcopal. Au participat membrii Permanenței eparhiale și cei opt preoţi protopopi din cadrul episcopiei. Cu acest prilej au fost prezentate rapoarte și au fost discutate subiecte din toate sectoarele de activitate ale parohiilor. Episcopia Maramureșului și Sătmarului este compusă din opt protopopiate, cinci în județul Maramureș și trei în județul Satu Mare.
În anul 2021, prin coordonarea Sectorului social-filantropic al episcopiei s-au desfăşurat mai multe activităţi social-filantropice în cele opt protopopiate, între care proiectele „Construieşte o casă, zideşte suflete!”, „Ghiozdanul micuţului creştin”, „Îmbracă un copil de praznicul Învierii Domnului” şi „Oferă un dar de sărbătorile Naşterii Domnului”. Proiectele au avut 18.387 de beneficiari, iar valoarea totală a proiectelor s-a ridicat la suma de 2.868.470 de lei. În cadrul proiectului „Construieşte o casă, zideşte suflete!”, au fost construite 19 case pentru familiile greu încercate.
De asemenea, în anul 2021, programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor” a fost implementat pentru 975 de copii și tineri beneficiari. S-au desfăşurat 60 de tabere şi activităţi, la care au participat 3.332 de copii și tineri - beneficiari din cele opt protopopiate şi din străinătate.