Sâmbătă, 29 martie, la Biserica „Sfântul Ioan Botezatorul”‑Mărăței din orașul Piatra Neamț, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi. De asemenea, ierarhul a oficiat și o slujbă de pomenire pentru sufletul robului lui Dumnezeu Dumitru Luca, cu prilejul împlinirii a 40 de zile de la trecerea sa la cele veșnice.
Constituirea Adunării eparhiale la Baia Mare
În Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, a avut loc joi, 23 iunie, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, ședința de constituire a Adunării eparhiale a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, mandatul 2022-2026. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, şi Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, urmată de slujba de Te Deum.
Înainte de începerea constituirii Adunării eparhiale, s-a desfășurat un moment aniversar, întrucât PS Episcop Iustin şi-a sărbătorit ziua de naștere.
Conform Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în cadrul ședinței de constituire s-au confirmat membrii aleşi ai Adunării eparhiale, care s-au constituit în cinci comisii de lucru. Au fost aleşi membrii Consiliului eparhial şi au fost desemnați cei trei membri care vor reprezenta Episcopia Maramureșului și Sătmarului în Adunarea Naţională Bisericească. De asemenea, s-au ales membrii Consistoriului eparhial şi monahal şi au fost desemnaţi, din partea Eparhiei Maramureșului și Sătmarului, clericii care vor face parte din Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.