Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Binecuvântare pentru elevii din Maramureş şi Sătmar
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat în mijlocul elevilor seminariști și al cadrelor didactice, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare, cu ocazia începerii noului an școlar. Elevii sătmăreni au fost binecuvântaţi de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar.
Festivitatea de începere a noului an preuniversitar a debutat luni, 5 septembrie, cu săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei Te Deumului, cu participarea părinților profesori, a cadrelor didactice, a părinților și a elevilor seminariști de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”. Răspunsurile la strană au fost date de o parte a membrilor Corului „Angelli”. Pr. director Marius Nechita a citit mesajul la început de an școlar al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Rugăciunea - izvor de pace, bucurie şi comuniune”.
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare subliniind că instițutia teologică băimăreană intră în cel de-al 31-lea an de existență. Apoi, ierarhul a vizitat seminarul, unde s-a întâlnit cu părinții, cadrele didactice, profesorii diriginți și elevii.
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul s-a aflat luni, 5 septembrie, la Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” din Satu Mare, unde a săvârșit Sfânta Liturghie și a binecuvântat noul lumânărar. Ierarhul i-a hirotonit preot pe diac. Cristian Sorin Boloș, pentru Parohia Valea Morii, Protopopiatul Carei, și diacon pe teologul Sergiu Sabău Ioan, care va fi hirotonit preot duminica aceasta pentru Parohia Pișcari, Protopopiatul Carei.
Ierarhul a transmis mesajul de binecuvântare al Preasfințitului Episcop Iustin și s-a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la începutul anului școlar. Apoi i-a vizitat pe elevi în sălile de clasă, unde a împărțit iconițe tuturor și i-a binecuvântat.