În ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, numeroși credincioși din municipiul Ploiești și din împrejurimi au participat astăzi, 4 aprilie 2026, la tradiționalul pelerinaj de Florii. În acest an, în mijlocul credincioșilor prezenți s‑a aflat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Tabăra „Ortodoxia copilăriei” la Remecioara, Maramureş
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit luni, 2 august, slujba Paraclisului Maicii Domnului la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Remecioara, Protopopiatul Chioar.
Cu acest prilej, ierarhul a vizitat şi tabăra creștină „Ortodoxia copilăriei”, care s-a desfășurat în perioada 31 iulie - 2 august şi a fost organizată de Parohia Remecioara în parteneriat cu Parohia Românești și Parohia Curtuiușu Mare. La această tabără au participat peste 80 de copii.
Scopul acestei tabere a fost să ofere copiilor și tinerilor o experiență vie a relației lor cu Dumnezeu și cu semenii, în spiritul credinței ortodoxe, într-un mediu natural, recreativ și educativ, fiind și o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber în comuniune cu ceilalți.



.jpg)
