Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Hramul Mănăstirii Borşa-Pietroasa
La praznicul Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, duminică, 29 august, mii de credincioşi au participat la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Borşa-Pietroasa, județul Maramureș, cu ocazia hramului sfântului lăcaş de închinare.
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei. Localitatea Borşa are pe teritoriul său cinci mănăstiri şi schituri, între care şi Mănăstirea Pietroasa, ridicată prin jertfelnicia maicii stareţe Ioanichia Timiş.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, iar la chinonic au interpretat câte o priceasnă Maria Mihali şi Măriuca Verdeş.
Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei a rostit cuvântul de învăţătură, vorbind despre viaţa Sfântului Ioan Botezătorul şi importanţa sa pentru Biserica lui Hristos, cel care L-a arătat pe Iisus Hristos mulţimii, ca Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatul lumii, fiind cel care L-a recunoscut pe Iisus Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu: „L-a văzut pe Dumnezeu pentru că era liber şi datorită faptului că era plin de Duhul Sfânt. Nimeni care nu-L are pe Duhul Sfânt nu-L poate vedea pe Dumnezeu”.
Apoi, Preasfinţitul Părinte Timotei a vorbit credincioşilor despre pocăinţă, pornind de la cuvântul din limba greacă „metanoia”: „Dacă ar fi să traducem cuvântul grecesc pocăinţă în limba română, ar suna în felul următor: schimbarea minţii. Deci ce trebuie să facem ca să-L păstrăm pe Duhul Sfânt? Să ne schimbăm mintea, să ne schimbăm felul nostru de a gândi, de a deveni din trupeşti, duhovniceşti”.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a dăruit Preasfinţitului Părinte Episcop Timotei al Spaniei şi Portugaliei distincţia „Crucea Voievodală Maramureşeană” şi Engolpionul Eparhial Maramureşean. Pr. Ioan Arion de la Parohia Scăieni din judeţul Prahova a dăruit maicii stareţe, stavrofora Ioanichia Timiş, o icoană a hramului realizată din mărgele. Maica stareţă şi obştea mănăstirii au dăruit celor doi episcopi câte o icoană a Maicii Domnului.