Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina › Teologie și spiritualitate › Patristica › Înfrânarea și nevoința țin departe pe demoni

Înfrânarea și nevoința țin departe pe demoni

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 05 Noiembrie 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 693-694

 

„Un duhovnic l-a întrebat pe bătrânul:

- De câte ori te împărtășești, Părinte Veniamin (Iorga)?

- O dată pe lună mă împărtășesc, căci așa obișnuiesc. Trei săptămâni mănânc o dată pe zi, iau parte la toate slujbele, citesc la Psaltire și zic rugăciunea lui Iisus. În săptămâna a patra nu mănânc nimic miercurea și vinerea. Iar sâmbăta primesc cu mare bucurie pe Hristos, mărgăritarul cel neprețuit.

Într-o zi, un părinte i-a dat un pahar cu must din miere de albine. Iar bătrânul, gustând puțin și mulțumind, a zis:

- Nu vreau să beau mai mult, că-mi obosesc mintea și pe urmă încep gândurile rele.

Spun părinții despre dânsul că veneau uneori călugări și chiar mireni și-i cereau binecuvântare. Iar bătrânul, plin de bucurie și cu ochii în lacrimi, răspundea:

- Acestea sunt zisele mele cele de pe urmă: Să se milostivească bunul Dumnezeu și să ne arunce pe toți în raiul desfătării și în veșnicele bunătăți cu tot neamul ce ne aparține!

Într-o zi Părintele Veniamin se ruga afară culcat pe pernă, că era bolnav. Apoi, plângând cu brațele întinse spre cer, a zis:

- Doamne, aproape 60 de ani am în călugărie și încă nu am pus început bun! Că vrăjmașul mă biru­iește cu gândul slavei deșarte.

În altă zi l-a întrebat ucenicul:

- Părinte Veniamin, ești bolnav de n-ai venit azi la biserică?

- Eu sunt întotdeauna în biserică! a răspuns bătrânul.

Altădată l-au întrebat părinții:

- Cum te mai simți, Părinte Veniamin?

Iar el a zis:

- Suflet mort în trup viu! Trupul acesta nu vrea să se lase străbătut și condus de minte. Și dacă îi mai dai mâncare multă și vin, te ucide cu totul.

L-a întrebat duhovnicul într-o zi:

- Părinte Veniamin, de câți ani n-ai mai băut vin?

- De treizeci și patru de ani.

- Pentru că te-ai împărtășit astăzi, bea acest pahar cu vin.

Și a răspuns bătrânul:

- De ascultare îl iau. Dar dacă mă silești să mai beau unul, nu mai fac ascultare.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)