„Fiecare universitate să-şi analizeze propriile teze de doctorat”
Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi metodologiile Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) vor rămâne neschimbate, după cum a anunţat ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu (foto), într-o conferinţă de presă. „Am luat act de opiniile exprimate şi ţinem cont de ele, acesta fiind şi rolul unui proces de consultare. Nu vor fi modificate. Mai mult decât atât, atâta vreme cât sunt ministru al educaţiei, nu voi accepta alte solicitări de modificare. Îmi place să cred că solicitarea pe care am făcut-o CNATDCU încă din luna februarie, de realizare a unei strategii de prevenire şi combatere a plagiatului, va fi onorată cât se poate de curând, în aşa fel încât în această toamnă să putem avea această strategie de prevenire şi combatere a unui fenomen extrem de grav care afectează foarte mult imaginea sistemului de educaţie”, a spus ministrul.
În acelaşi timp, Sorin Cîmpeanu a precizat că a solicitat universităţilor să realizeze o analiză a acestor teze, menţionând că Ministerul Educaţiei va acorda şi finanţare. „Într-un termen rezonabil - un an spre exemplu - să se realizeze o analiză a tuturor tezelor de doctorat susţinute în aceste universităţi. Fiecare să îşi analizeze propriile teze şi să îşi asume răspunderea, să declare sub semnătură că au fost analizate şi că sunt sau nu sunt situaţii neconforme rezultate în urma acestor analize”, a spus ministrul. Pentru analiza fiecărei teze va fi acordată suma de aproximativ 60 de euro. Potrivit acestuia, din 1990 până în prezent au fost eliberate 77.111 titluri de doctor.
Ministrul Educaţiei a mai declarat că, în urma unui control la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), au fost găsite „nereguli grave”, drept care a sesizat mai multe instituţii ale statului: Curtea de Conturi, Agenţia Naţională de Integritate şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Bucureşti. De asemenea, preşedintele ARACIP, Şerban Iosifescu, a fost eliberat din funcţie. (O. N.)