Filantropul Emanuil Gojdu, pomenit la 150 de ani de la trecerea sa în veșnicie
În Catedrala Mitropolitană din Sibiu a fost oficiat luni, 3 februarie, un Parastas pentru filantropul Emanuil Gojdu, la 150 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Slujba religioasă a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Preoții și credincioșii prezenți în Catedrala Mitropolitană din Sibiu au înălțat rugăciuni către Dumnezeu pentru odihna veșnică a celui care a lăsat moștenire averea sa imensă pentru ajutorarea tinerilor ortodocși români născuți în Transilvania și Ungaria, pentru ca aceștia să urmeze studii universitare prin intermediul unor burse. Prin testamentul său, redactat la 4 noiembrie 1869, avocatul, patriotul militant și filantropul Emanuil Gojdu lăsa generațiilor următoare resursele materiale necesare pentru a susține educația tinerilor români ortodocși din Transilvania și nu numai, iar Biserica Ortodoxă din Ardeal avea să devină administratorul Fundației Gojdu, cu misiunea de a duce la îndeplinire prevederile testamentare.
La finalul Parastasului oficiat în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, IPS Mitropolit Laurențiu, președintele Fundației Gojdu, a vorbit despre personalitatea marelui filantrop și despre moștenirea sa lăsată poporului român din Ardeal.
„După trecerea lui Emanuil Gojdu la cele veșnice, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, ocrotitorul nostru, a hotărât ca ziua aceasta să fie serbată în toată Biserica din Ardeal printr-o pomenire specială. De câțiva ani, am încercat și noi să ne amintim de marele Emanuil Gojdu, la propunerea unor iubitori ai acestui mare patriot de a face pomenire în bisericile noastre celui care, prin fundația care i-a purtat numele și prin vestitul testament, a lăsat toată averea sa unei slujiri îndelungate, unui proiect pe care nu l-am mai văzut la nimeni și nu știm dacă vom mai întâlni pe cineva care să gândească cu inima, dar și cu mintea, atât de rațional și matematic, stabilind burse pentru tinerii ortodocși din Ardeal. Până în anul 2050 a existat un proiect, o programare, ca bursele să se îndrepte către tineretul nostru. Din păcate, moștenirea sa a fost râvnită și de alții și a rămas unde a rămas, ce a rămas la noi s-a mai recuperat, ceea ce este foarte important, pentru că acest binefăcător a oferit tineretului Bisericii din Ardeal averea sa, punând-o însă sub ocrotirea Bisericii și mai ales încredințând și apelând la autoritatea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, primul Mitropolit al Transilvaniei. L-a pus să gestioneze continuarea acestei lucrări și banii respectivi să-i folosească pentru educarea neamului, spre ridicarea tinerilor care aveau nevoie de sprijin. Suntem recunoscători acum și am făcut această ceremonie la împlinirea a 150 de ani, dar în același timp legându-ne de ceea ce Biserica noastră, prin Sfântul Sinod, a hotărât: ca 2020 să fie an comemorativ al tuturor filantropilor, binefăcătorilor noștri. Poate nu ne dăm seama ce valoare are fapta bună, bucuria care se revarsă asupra noastră atunci când am făcut un bine. Este o bucurie specială, o bucurie deosebită, dar atunci când lași în urma ta o tradiție a bucuriei, suntem încredințați că s-a întors acum tot ceea ce a făcut el spre dânsul sus, în ceruri, și va primi la sfârșitul veacurilor, la înfricoșătoarea Judecată, cele cuvenite pentru sporirea acestei avuții, pentru că n-a îngropat talantul, ci l-a lăsat să lucreze și după plecarea lui la cele veșnice”, a subliniat ierarhul.
Moștenire lăsată tineretului ortodox
În același cuvânt, ierarhul a vorbit și despre actualul statut al Fundației Gojdu de la Sibiu și despre demersurile făcute pentru a recupera averea lăsată de marele filantrop și a o pune în slujba tinerilor, așa cum prevede testamentul său.
„Sperăm acum, când îl comemorăm, când ne-am rugat lui Dumnezeu să-i primească darul său, ca de acolo de sus să-L roage pe Dumnezeu să putem și noi să continuăm această lucrare. Nu este ușor în momentul în care primele forme legale care trebuiau făcute nu au fost împlinite de cele două părți, română și maghiară. Parlamentul român a aprobat statutul și ceea ce a propus Gojdu, dar cel ungar a mai așteptat. Acum, în Budapesta, un apartament dintr-o clădire din cele cinci este folosit de Biserica Ortodoxă din Ungaria, este o capelă acolo. Noi am primit două case la Oradea, un spital la Cluj, care este cum este, este al nostru în proprietate, dar în folosința statului și vom vedea mai departe ce va fi. Mulți dintre patrioții noștri contemporani care au stat alături de noi și ne-au rugat și au insistat să facem ceva ca această moștenire, care nu este nici a Bisericii Ortodoxe Române, nici a statului român sau maghiar, ci a tineretului nostru din Ardeal, să fie lucrativă, să se împlinească. Fundația Gojdu din Sibiu a fost înființată și nerecunoscută, în toată valoarea și importanța ei, ca moștenitoare a testamentului lui Gojdu. După insistențele noastre, depunând un exemplar autentificat din testamentul lui Gojdu, s-a reușit să se recunoască Mitropolitul Ardealului ca președinte al Fundației Gojdu. Mai departe vor urma alți pași, dar numai cu ajutorul statului român care să sprijine această fundație în a face o legătură cu statul maghiar, pentru că aceste resurse minimale pe care le avem nu ne ajută să facem nici cel mai simplu apel către forurile internaționale, nici măcar nu putem evalua acum mărimea colosală a acestei moșteniri, şi cu cât este mai mare, cu atât este mai greu de dobândit. Sperăm ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze continuarea acestei lucrări deosebite a celui mai mare filantrop român pentru românii din Ardeal”, a mai spus ierarhul.
După slujba religioasă, reprezentanții Fundației Gojdu au depus o coroană de flori la bustul marelui filantrop, așezat în Parcul „Astra” din Sibiu.