Filmele „Poliţist, adjectiv“ şi „Nord“ au plecat cu trofeul TIFF

Data: 09 Iunie 2009

Filmele „Poliţist, adjectiv“ de Corneliu Porumboiu (2009) şi „Nord/North“ de Rune Denstad Langlo (Norvegia, 2009) au împărţit Trofeul Transilvania, acordat la Gala de închidere a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Trofeul, în valoare de 10.000 de euro, a fost înmânat de ministrul Culturii, Theodor Paleologu.

Trofeul Transilvania a fost decernat filmului „Poliţist, adjectiv“ după ce, anul acesta, la Cannes, producţia a obţinut şi premiul FIPRESCI şi Premiul Juriului în cadrul secţiunii Un Certain Regard. Filmul „Nord/North“, regizat de Rune Denstad Langlo a obţinut, în acest an, premiul FIPRESCI şi distincţia Europa Cinemas Label. La TIFF au mai fost acordate Premiul pentru Regie, în valoare de 3.000 de euro, lui Barmak Akram, pentru „Kabuli Kid“ (Franţa, Afganistan, 2008), Premiul pentru Imagine: Philip Ogaard - „North“ (Norvegia, 2009), Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro: distribuţia filmului „Fata în casă/La Nana“ (Chile/Mexic) de Sebastian Silva. Premiul de Excelenţă a fost acordat lui Mircea Albulescu, iar Premiul pentru Întreaga carieră - regizorului Dan Piţa. Premiul pentru Întreaga carieră acordat unei personalităţi din cinematografia europeană a fost acordat Claudiei Cardinale, în timp ce Florin Piersic a primit Premiul pentru Întreaga carieră acordat unei personalităţi din cinematografia română. O menţiune specială în cadrul Zilelor Filmului Românesc a fost acordată filmului „Amintiri din Epoca de Aur“ de Cristian Mungiu, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Ioana Uricaru, Constantin Popescu, conform Mediafax. „Primul val cu adevărat răscolitor“ al cinematografiei româneşti Actorul Mircea Albulescu a apreciat, într-o conferinţă de presă la TIFF, că succesele recente ale cinematografiei româneşti reprezintă „primul val“ „cu adevărat răscolitor“, şi nu noul val, iar tinerii regizori şi actori sunt „capabili să mişte în adâncime“. „Cineva care a ajuns în fundul cinematografiei româneşti, ca mine, a fost clătinat de acest val şi adus cu dumneavoastră aici. Cred că nu este «noul val», pentru simplu motiv că este «primul val». Ca să fie «noul val» ar fi trebuit să mai fie unul, două, trei şi, dă Doamne, cât mai multe înainte. Din păcate nu au fost, de valoarea asta şi de amploarea asta, ca să putem să numim val. A fost de câteva ori o consemnare a cronicilor internaţionale în legătură cu unele, adevărat rare, bucurii ale cinematografiei româneşti - Gopo, Ciulei, şi aşa mai departe... Piţa“, a spus Albulescu. Actorul a afirmat că acest „val“ este unul foarte puternic, fiind atât de convingător şi de „legitimant“ pentru România, conform Mediafax. „Este atât de numeros ca şi realizatori, este atât de convingător şi atât de legitimant pentru România de astăzi încât îl consider într-adevăr un val foarte puternic. Valurile foarte puternice, cele încununate cu stele străvezii, au şi darul să ridice adâncimea mai la suprafaţă. Mă consider ca unul din adâncurile acestei îndeletniciri şi pentru asta mulţumesc TIFF-ului“, a afirmat actorul.