Firme româneşti în Top 500 mari companii

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 08 Septembrie 2017

Automobile Dacia, OMV Petrom și OMV Petrom Marketing ocupă cele mai înalte poziţii între firmele româneşti listate în Top 500 Companii din Europa Centrală şi de Est (locurile 13, 22, respectiv 31), prezentat de Coface şi realizat după criteriul cifrei de afaceri. Ţările care au cele mai multe companii în clasament sunt Polonia (168 de listări), Ungaria (75) şi Cehia (71). România se plasează pe locul al patrulea, cu 65 de companii. Cifra de afaceri medie a firmelor din România (891 milioane de euro) este încă sub majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, însă a înregistrat cea mai mare rată de creştere în 2016, de 6,5%, a spus Eugen Anicescu, manager Coface România.