Floarea de colţ, monument al naturii în România de 90 de ani

Un articol de: Cristina Zamfirescu - 09 Martie 2023

Floarea de colţ sau floarea-reginei a fost declarată monument al naturii în 1933, potrivit wikipedia.org, fiind protejată prin lege în rezervaţiile naturale din Piatra Craiului, Bucegi, Munţii Ciucaş, dar şi din judeţul Alba. Poate fi întâlnită şi în Munţii Maramureşului şi Munţii Rodnei, Obcinele Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Făgăraş, Cozia şi Retezat. Botanistul Alexandru Borza a făcut, în 1911, primul studiu detaliat al acestei plante rare, căruia i se datorează declararea florii ca „monument al naturii”. 

Floarea de colţ crește și în Munţii Abruzzi, în Alpi, în lanţul muntos al Balcanilor, în Pirinei şi în munții din Asia Centrală şi de Est până în Himalaya, potrivit gbif.org. Deosebit de rară, floarea poate fi întâlnită doar în zonele stâncoase aflate între 1.800 şi 3.000 de metri altitudine. Are petale albe acoperite de perişori mici, catifelaţi, argintii, conferindu-i o notă aparte de gingăşie şi frumuseţe. Este o plantă erbacee, perenă, din familia Asteraceae din care fac parte şi floarea-soarelui, margareta etc. Înfloreşte în iulie-august.

Aspectul unic al florii de colţ au făcut ca aceasta să primească multe nume, precum „Wollblume” (floarea de lână), „Klein Löwenfuss” (piciorul de leu mic), „étoile du glacier” (steaua gheţarului), „étoile d’argent” (steaua de argint) sau „immortelle des Alpes” (floarea veşnică a Alpilor). La noi în ţară, ea este denumită și albumeală, albumiţă, edelvais, steluţă sau floarea-doamnei.