„Flori de toamnă“ la Grădina Botanică din Iaşi

Data: 20 Octombrie 2011

În perioada 23 octombrie-20 noiembrie, Grădina Botanică "Anastasie Fătu" a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi organizează Expoziţia "Flori de toamnă", a XXXV-a ediţie. În acest an, evenimentul este dedicat sărbătoririi a 155 de ani de la fondarea la Iaşi, de către medicul şi naturalistul Anastasie Fătu, a primei grădini botanice din România. La deschiderea oficială, ce va avea loc în Sera Expoziţională, duminică, 23 octombrie, de la ora 11:00, va concerta Corala Vox ArtâIs, coordonată de prof. Bogdan Cojocaru. Artişii vor interpreta lucrări Marţian Negrea, Alexandru Paşcanu, Vasile Spătărelu şi Sabin Păutza. Ieşenii vor putea admira specii şi soiuri de crizanteme în cele mai diverse culori, forme şi dimensiuni. De asemenea, iubitorii de frumos vor putea afla şi informaţii referitoare la tradiţia culturii crizantemelor în Asia şi a introducerii acestora în Europa. În cadrul aceleiaşi expoziţii, va fi prezentată şi o mare varietate de fructe şi seminţe, precum şi numeroase forme decorative de varză, ardei, dovlecei şi bostani, completate pentru prima dată cu prilejul acestei ediţii de culorile deosebite ale peţiolului frunzelor de sfeclă.