Fluturi exotici vii în București

Data: 30 Iulie 2024

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” invită publicul să descopere frumusețea fluturilor tropicali în cadrul expoziției „O vară cât o viață de fluture!” În sera din curtea muzeului pot fi admiraţi fluturele „Împărat”, „Fluturele coada rândunicii de smarald”, „Trandafirul de catifea”, dar și câteva specii din fauna africană.

Expoziția de fluturi de la Muzeul Antipa prezintă specii care zboară în natură, în partea superioară a coronamentului arborilor, la mulți metri deasupra nivelului solului, cum este fluturele de malachit. Sunt specii de fluturi care au metode extrem de ingenioase de apărare, cum ar fi fluturii frunză, care imită frunzele uscate, sau fluturele cu aripi de sticlă, care au porțiuni extinse din aripi lipsite de solzi, transparente. Pentru prima dată poate fi văzut în sera muzeului fluturele african al piersicilor, recunoscut pentru antenele, picioarele și petele de pe aripi de un portocaliu intens.

Muzeograful Mihai Stănescu afirmă că „vizitarea expoziției este o evadare într-o grădină tropicală, unde, în orice direcție te-ai uita, vezi fluturii de diferite dimensiuni și culori zburând în jurul tău. Este o expoziție deosebită pentru că exponatele se mișcă în jurul vizitatorilor. Au forme și culori extrem de atrăgătoare și, în afară de asta, fiind în jurul nostru, le putem admira în toată splendoarea lor. Fluturii sunt simbol universal al frumuseții delicate și efemere. Expoziția noastră are ca prim scop să informeze publicul despre o formă de viață puțin diferită de mamifere. Ciclul biologic al acestor insecte este deosebit, cuprinde mai multe stadii, ca orice poveste de succes începe cu un ou, din ou iese o larvă, popular numită omidă, ea se deplasează prin târâre, consumă hrană solidă și are aparat bucal-masticator. Cu toate acestea, adulții pe care îi avem în expoziție sunt insecte care se deplasează prin zbor și mai ales consumă hrană lichidă, au o spirotrompă. Cum este posibil ca de-a lungul vieții o ființă să ia înfățișări atât de diferite? Secretul este în stadiul de pupă, care este între perioada larvară și cea de adult, și, în același timp, pupele sunt cele care ne permit organizarea unei astfel de expoziții. Este un stadiu imobil, în interiorul căruia au loc transformările ce permit trecerea de la larvă la adult. În timpul acestei perioade este posibil transportul acestor pupe din zone precum America Centrală, Columbia, Ecuador, sud-estul Asiei și din Africa”.

Expoziția de fluturi tropicali vii poate fi vizitată până în 8 septembrie 2024, de marți până duminică, între orele 10:00 și 18:00. (A. D.)