FMI a primit, de la francezi, 11 miliarde de Euro

Data: 08 Iulie 2009

Franţa a oferit Fondului Monetar Internaţional (FMI) suma de 11 miliarde de euro (15 miliarde de dolari), această sumă putând fi accesată şi folosită de instituţie în caz de necesitate. Această facilitate reprezintă contribuţia Franţei la majorarea resurselor FMI promisă de liderii principalelor economii mondiale, dezvoltate sau în curs de dezvoltare, cu ocazia summitului G20, al celor mai mari state industrializate şi emergente, din aprilie. „Aceste fonduri nu vor fi transferate imediat, ci vor fi utilizate în cazul în care FMI va avea nevoie“, a declarat ministrul francez de Finanţe, Christine Lagarde. Liderii G20 au căzut de acord la Londra să tripleze resursele FMI, adăugând 500 de miliarde de dolari pentru un total de 750 de miliarde, pentru a oferi Fondului mai multă putere pentru a lupta împotriva crizei globale. Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au promis să contribuie cu 75 de miliarde de euro la eforturile FMI.