„Focul din cer” şi jertfele Vechiului Testament
Întreaga simbolistică biblică referitoare la cuvântul „foc”, construită pe un bogat lexic terminologic, dobândeşte profunde şi inedite valenţe teologice în exegeza Părinţilor şi scriitorilor sirieni. Sunt relevante în acest sens interpretările Sfântului Efrem Sirul şi ale Episcopului Afraate Persanul la „pogorârea focului dumnezeiesc peste jertfele lui Cain şi Abel”.
Între cele mai notabile menţiuni cu privire la actul pogorârii focului divin peste jertfele biblice avem textul din Levitic 9, 24: „Şi ieşind foc de la Domnul, a mistuit pe jertfelnic arderea de tot şi grăsimea. Şi văzând tot poporul a scos strigăte de bucurie şi a căzut cu faţa la pământ”. Apoi, în cartea 3 Regi 18, 38 ni se spune că prorocul Ilie s-a rugat înaintea altarului lui Dumnezeu „şi s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ”. Cartea I Cronici 21, 26 vorbeşte despre „jertfelnicul” pe care David îl zideşte lui Dumnezeu, pe care „a înălţat ardere de tot şi jertfe de împăcare şi a chemat pe Domnul şi Dumnezeu l-a auzit trimiţând foc din cer pe altarul arderii de tot”. Focul se pogoară de asemenea la rugăciunea lui Solomon, în templu: „Când a sfârşit Solomon rugăciunea, s-a pogorât foc din cer şi a mistuit arderea de tot şi jertfele, şi slava Domnului a umplut templul” (II Cronici 7, 1). În toate aceste exemplificări, resortul mistic al pogorârii focului divin este „rugăciunea”, corelată liturgic cu practica aducerii jertfelor de ardere de tot înaintea lui Dumnezeu. „Împreună cu rugăciunea, poate mai adânc decât aceasta - şi Biblia dă o indicaţie în acest sens: oamenii înainte de a-L chema pe nume pe Dumnezeu (Fac. 4, 26), îi ofereau sacrificii (Fac. 4, 3) -, jertfa se descoperă a fi actul originar de deschidere şi comunicare, de împlinire prin dăruire. Şi dacă religia e definită în general ca «legătura omului cu Dumnezeu», jertfa, în afirmarea ei autentică, e tocmai această legătură prin excelenţă; jertfa se identifică cu fiinţa religiei însăşi” (Părintele Galeriu, Jertfă şi răscumpărare, ediţie revizuită şi adăugită, Ed. Praxis, 2022, p. 7).
O prefigurare a epiclezei creştine
Profesorul Sebastian Brock vede în semnificaţia practicilor liturgice veterotestamentare o prefigurare a epiclezei creştine de mai târziu. „În cazul lui David, focul coboară ca răspuns al invocării Domnului, întocmai după cum în Anaforá preotul invocă sau invită pe Duhul Sfânt, iar în majoritatea anaforalelor siriace cuvintele sale încep cu «Răspunde mie». Este de remarcat că în acest pasaj Targumul parafrazează expresia «i-a răspuns lui» cu «a primit rugăciunea lui», idee introdusă de asemenea prin referire la Levitic 9, 23 de către Targumul lui Pseudo Jonathan, care mărturiseşte că atunci când Moise şi Aron au binecuvântat poporul, de îndată a coborât focul, ei rugându-se mai precis cu cuvintele: «Domnul să primească darurile voastre şi să vă ierte pe voi de păcate». Primirea jertfei este de asemenea introdusă în legătură cu sacrificiul adus de Solomon în Targumul la Cântarea Cântărilor 5, 1, unde Dumnezeu este reprezentat ca spunând: «Primesc cu bucurie mireasma tămâii tale... foc din cer aprind ca să mistuiesc toate ofrandele...». Un alt punct important se găseşte în Targumul la II Cronici 7, 1, unde focul, în loc să «mistuiască» ofrandele, «le termină» (gamarat), folosind verbul «gamar», care poate fi de asemenea găsit în descrierea lucrării Duhului Sfânt în mai multe anaforale vest-siriace - deşi într-un sens foarte diferit!” (Sebastian Brock, Fire from Heaven. Studies in Syriac Theology and Liturgy, Ashgate-Variorum, 2006, p. 230).
Sfântul Efrem şi Afraate despre „focul dumnezeiesc”
Ne vom opri în cele ce urmează asupra unui text foarte important pentru erminia siriacă, Fac. 4, 3-4: „Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui”. Există în acest sens, corelativ cu simbolistica „focului dumnezeiesc”, un interes evident şi prolific al Părinţilor sirieni de secol secol IV. Astfel, alături de Afraate, Sfântul Efrem Sirul face trimitere la jertfa celor doi fraţi în Comentariul său la Geneză. Sfântul Părinte arată în primul rând că ofranda lui Cain a fost făcută cu nepăsare, fără să ţină seama că trebuie să-i aducă lui Dumnezeu din ceea ce avea mai bun. Iată ce spune în acest sens: „Întrucât Cain s-a îngrijit prea puţin de prima sa ofrandă, Dumnezeu a refuzat să o primească spre a-l învăţa pe Cain cum trebuie să aducă jertfă. Căci el avea din belşug tauri şi viţei şi numeroase animale şi păsări din care putea să aducă jertfă lui Dumnezeu. Însă nu a jertfit din acestea în ziua când a aşezat pe jertfelnic din primele roade ale pământului. Care ar fi fost nenorocirea dacă ar fi adus seminţe curate sau dacă ar fi din rodul copacilor săi? Deşi aceasta ar fi fost lesne de împlinit, nu a făcut-o. Nu pentru că ar fi vrut să facă altceva cu cele mai bune grâne şi fructe pe care le avea, ci pentru că, în inima jertfitorului, nu era dragoste pentru Cel care urma să primească jertfa adusă. Aşadar, pentru faptul că şi-a adus jertfa cu nepăsare, Dumnezeu nu a primit-o, ca nu cumva să creadă că Dumnezeu nu cunoştea nesăbuinţa sa sau că Dumnezeu ar fi primit ofrandele sale în locul celor oferite din inimă. Astfel, Dumnezeu a respins jertfa lui Cain nu numai pentru ceea ce făcuse, ci şi pentru ce urma să facă” [Ephraim the Syrian, The Armenian Commentary on Genesis, translated by Edward G. Mathews, in Corpus Scriptorul Christianorum Orientalium (CSCO), Aedibus Peeters, University of Virginia, 1998, III, 2-3]. Văzând că jertfa fratelui său fusese primită, Cain „s-a întristat tare” (Cf. Fac. 4, 5) pentru că „focul, prin coborârea sa, alesese între cele două jertfe. Faţa lui devenise posomorâtă pentru că văzuse râul din ochii părinţilor, ai fraţilor şi surorilor sale atunci când jertfa sa fusese respinsă. Văzuseră cu toţii că jertfa lui Cain a fost aşezată în mijlocul focului şi, cu toate acestea, focul nu se atinsese de ea” (Com. Gen. III, 3). Pe de altă parte, Afraate întreabă retoric dacă este adevărat că „prin curăţia inimii Abel a avut trecere înaintea lui Dumnezeu, pe când Cain a fost respins? Cum s-a făcut Abel conştient de primirea jertfei sale, pe când a lui Cain a fost respinsă? Voi încerca să vă explic despre aceasta pe cât îmi va sta în putinţă. Sunteţi conştienţi, iubiţii mei, că jertfa care a fost primită înaintea lui Dumnezeu se deosebeşte prin faptul că focul s-a coborât peste ea din ceruri şi că ofranda a fost mistuită de el? Astfel, când Abel şi Cain au aşezat ofrandele lor împreună, focul cel viu care slujea înaintea lui Dumnezeu a venit şi a mistuit jertfa curată adusă de Abel, neatingându-se de cea a lui Cain, pentru că era necurată. Prin aceasta a ştiut Abel că jertfa sa fusese primită şi Cain că a sa fusese respinsă. Şi roadele inimii lui Cain mai târziu au mărturisit şi au arătat că era plin de înţeles, când şi-a omorât fratele: din ceea ce mintea sa dobândise, mâinile sale au dus la împlinire. Însă curăţia inimii lui Abel a împlinit rugăciunea” (Dem. IV, 2).