„Fondul mutual îi va forţa pe fermieri să se asocieze“
Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură (Pro Agro) şi Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) şi-au exprimat intenţia de constituire a unui fond mutual, a anunţat Mihaela Ciuciureanu, consilier în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), citat de Agerpres. „Am reuşit, pe 9 august, să încheiem toată legislaţia pe fondul mutual şi, acum, Ministerul Agriculturii aşteaptă prezentarea dosarelor de către fermieri pentru acreditarea fondurilor mutuale“, a spus consilierul MADR. Pentru constituirea acestui fond mutual, fermierii vor trebui să vină cu o contribuţie de 35%, iar contribuţia publică va fi de 65%, din care 75% reprezintă fonduri europene, iar 25% fonduri din bugetul naţional. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, fondul mutual îi va forţa pe fermieri să se asocieze, pentru că altfel riscă să nu mai primească 80% din fondurile naţionale. „Toţi producătorii vor fi forţaţi să se asocieze pentru că, altfel, nu vor primi toţi banii din subvenţia naţională, pe cea europeană nu putem interveni, dar pe cea naţională da. Un fermier riscă să piardă 80% dacă nu se înscrie în acest fond mutual. Capitalul constituit de ei va conduce la acumularea unui capital foarte important şi, astfel, vor fi parteneri serioşi pentru orice bancă şi vor fi despăgubiţi pe pierderi care, actualmente, nu sunt asigurate de firmele de asigurări. Eu sunt convins că acest fond reprezintă nu numai un instrument excepţional de gestiune a riscurilor, dar va contribui şi la comasarea terenurilor şi asocierea producătorilor“, a subliniat Achim Irimescu. (Oana Nistor)