Fonduri de peste 560 milioane de euro pentru strategiile de dezvoltare locală
În perioada 10 martie - 8 aprilie 2016 pot fi depuse Strategiile de Dezvoltare Locală (SDL) în cadrul programului de dezvoltare locală LEADER, care beneficiază de o finanţare totală de peste 563,5 milioane de euro. „Strategiile de Dezvoltare Locală sunt întocmite de Grupurile de Acţiune Locală (GAL) potenţiale/existente, parteneriate privat-publice, în baza analizei nevoilor şi priorităţilor specifice teritoriului acoperit de parteneriat”, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii, citat de Agerpres. Până în prezent, potrivit datelor Ministerului Agriculturii, au fost consemnate 3.700 de proiecte în valoare de doar 92 milioane de euro dintr-o alocare de peste 300 milioane de euro. Grupurile de Acţiune Locală (GAL), entităţi care îşi desfăşoară activitatea pe un teritoriu rural, cu o populaţie cuprinsă între 10.000 şi 100.000 de locuitori şi densitatea de maximum 150 de locuitori pe kilometru pătrat, sunt beneficiare ale programului LEADER, iniţiativă europeană apărută în anul 1990, în momentul când programele publice pentru dezvoltare rurală din multe ţări erau limitate. Dintr-un GAL pot face parte atât primăriile, cât şi societăţile comerciale, ONG-urile, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, inclusiv persoane fizice.