Fonduri europene pentru biblioteca din Caracal
Clădirea Bibliotecii municipale „Virgil Carianopol” din Caracal, imobil de patrimoniu datând din 1906, va fi restaurată, iar instituţia va beneficia de dotări pentru înfiinţarea de noi secţii, printr-un proiect cu fonduri europene în valoare de peste 10 milioane de lei, lansat miercuri.
Primarul municipiului Caracal, Liviu Radu, a declarat că, în paralel cu derularea proiectului de restaurare a clădirii bibliotecii, administraţia locală va susţine şi creşterea interesului pentru lectură în rândul populaţiei. Biblioteca funcţionează într-o clădire de patrimoniu, construită de Creditul Agricol Caracal în anul 1906, imobilul găzduind apoi Administraţia Financiară şi într-o perioadă Judecătoria.