Fonduri europene pentru instalarea sistemelor de energie alternativă

Data: 06 Decembrie 2008

▲ UE va putea să acorde fonduri de cofinanţare a schemelor propuse de autorităţile locale, regionale sau naţionale în ce priveşte instalarea de panouri solare pe locuinţe sau folosirea altor metode alternative în locul surselor energetice obişnuite ▲ Propunerea Comisiei Europene (CE) se va adresa în special gospodăriilor mici ▲ Potrivit CE, studiile au arătat că o gospodărie din blocul comunitar ar putea economisi, în medie, între 200 şi 1.000 de euro pe an prin eficientizarea consumului de energie ▲

Comisia Europeană (CE) a adoptat o propunere care va permite, pentru prima dată, statelor membre şi regiunilor din Uniunea Europeană să investească în creşterea eficienţei energetice şi folosirea energiei regenerabile pentru locuinţe prin Fondul european de coeziune. Măsura, cuprinsă în Planul european de recuperare economică, se va adresa gospodăriilor cu venituri mici. UE va putea să acorde fonduri de cofinanţare a schemelor propuse de autorităţile locale, regionale sau naţionale în ce priveşte instalarea de panouri solare pe locuinţe sau folosirea altor metode alternative în locul surselor energetice obişnuite. „Este vorba de o situaţie win-win (de câştig pentru ambele părţi). Măsura va duce la economisirea de energie, la reducerea emisiilor, la scăderea facturilor la combustibil pentru categoriile vulnerabile de populaţie şi, în plus, va fi benefică pentru construcţii şi IMM-uri în special. Sperăm ca Parlamentul European şi Consiliul să adopte această propunere fără întârziere“, a declarat comisarul european pentru Politică regională, Danuta Hubner. Sectorul rezidenţial este responsabil pentru un sfert din consumul de energie din Europa şi pentru 40% din emisiile de gaze cu efect de seră din Uniunea Europeană, potrivit datelor Comisiei Europene. Comisia a estimat că prin folosirea energiei regenerabile economisirea de energie din sectorul locuinţelor ar putea ajunge la 28% până în 2010. Unele studii au arătat că o gospodărie din blocul comunitar ar putea economisi, în medie, între 200 şi 1.000 de euro pe an prin eficientizarea consumului de energie. 520 de milioane de lei pentru anul 2009 Ministerul Mediului din România va aloca 520 de milioane de lei în 2009 pentru înlocuirea sau modernizarea sistemului clasic de încălzire prin folosirea de alternative ecologice, precum panouri solare, pompe de căldură şi alte tehnologii curate. Programul va începe pe data de 5 ianuarie 2009, iar ministerul va acorda cel mult 25.000 de lei (aproximativ 6.900 de euro) pentru fiecare persoană care va dori să-şi monteze, anul viitor, asemenea instalaţii. Pentru proiectele firmelor, autorităţilor locale, dar şi ale unităţilor de învăţământ, plafoanele de finanţare sunt diferite. Astfel, din bugetul de 120 de milioane de lei, companiile primesc până la 50% din cheltuielile eligibile, dar nu mai mult de 250.000 de lei, în timp ce primăriile şi unităţile de învăţământ pot beneficia de 60%, dar fără să depăşească 300.000 de lei.