Fonduri pentru achiziţia de porci din rase pure

Data: 29 Octombrie 2016

Crescătorii de porci ar putea primi între 600 şi 3.000 de lei pentru achiziţia de scrofiţe şi vieruşi din rase pure sau hibride, potrivit unui proiect postat pe site‑ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), și care vizează acordarea unui ajutor de minimis, cu scopul ameliorării valorii genetice a şeptelului de animale.

Ministerul Agriculturii va aloca un ajutor de minimis în valoare de 13 milioane de lei pentru creşterea porcilor, propunerea fiind motivată prin creşterea şi stabilizarea cantitativă şi calitativă a producţiilor de carne. Cuantumul acestui ajutor va fi de aproximativ 50% din valoarea de piaţă a animalelor de producţie, maximum 3.000 lei/cap vieruş din rasă pură sau hibrid, maximum 1.100 lei/cap scrofiţă din rasă pură şi maximum 600 lei/cap scrofiţă hibridă. Banii vor intra în conturile fermierilor începând cu data de 12 decembrie 2016. Sunt eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis crescătorii de porcine, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale; crescători de porcine, persoane fizice care deţin atestat de producător; crescători de porcine, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu personalitate juridică constituite conform legii. Una din obligaţiile ce trebuie îndeplinite, în vederea obţinerii sprijinului financiar, este deţinerea exploataţiei de porcine înregistrate/autorizate sanitar‑veterinar, identificate şi înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor (RNE) până la data depunerii cererii. Solicitantul se obligă, prin angajament scris, să menţină în exploataţie animalele de reproducţie din rase pure şi/sau hibride din specia porcine, achiziţionate pe o perioadă de minimum trei ani, începând cu data la care sprijinul financiar a fost acordat. În cazul achiziţionării de vieruşi, fermierul trebuie să deţină deja un efectiv minim de zece capete scroafe de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa sau de 50 de capete scroafe de reproducţie din rase pure sau hibride.

Potrivit proiectului MADR, valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi sau întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 de euro, pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente. În cazul nerespectării prevederilor menţionate, beneficiarii schemei de minimis sunt obligaţi să restituie contravaloarea sprijinului financiar, la care se adaugă penalităţi şi dobânzi, de la data încasării acestuia, cu respectarea prevederilor legale.

Fermierii români au reluat, de curând, exportul de porci vii în ţările Uniunii Europene (UE). O decizie în acest sens a fost adoptată în unanimitate, în Comitetul Permanent Veterinar al Comisiei Europene, fără a fi cerute garanţii suplimentare. Livrările de carne şi produse procesate din carne de porc, provenind de la firme româneşti, au fost interzise pe piaţa UE, din anul 2003, întrucât România folosea vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice.

Deşi industria cărnii de porc are suficient potenţial pentru export, 50% din consumul anual în România este asigurat din importuri, care se ridică la 11 milioane de porci. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, ţara noastră avea, la finele lunii mai a acestui an, aproximativ 4,66 milioane de porci, în scădere cu 1,8% faţă de aceeaşi dată a anului trecut. Comparativ cu perioada anterioară anului 1989, producţia se menține mai slabă. Înainte de â89, în România erau crescuţi aproape 15 milioane de porci.