Fonduri pentru „Bani de liceu” şi „Bursa profesională”
Începând din acest an şcolar, suma de care beneficiază elevii înscrişi în programul „Bani de liceu” a crescut de la 180 de lei la 250 de lei, iar valoarea plafonului maxim de acordare a bursei a fost indexată de la 150 de lei la 500 de lei pe membru de familie. „Bursa profesională”, în valoare de 200 de lei, se plăteşte tuturor celor peste 80.000 de elevi din învăţământul profesional şi dual, indiferent de veniturile părinţilor lor, în anumite condiţii de frecvenţă.
Două contracte de finanţare din fonduri europene, în valoare totală de 114 milioane de euro, au fost semnate săptămâna trecută de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Este vorba despre programele „Bani de liceu” şi „Bursa profesională”. În cazul primului tip de contract, valoarea se ridică la 31 de milioane de euro, sumă ce va acoperi cheltuielile realizate/estimate de statul român pentru perioada anilor şcolari 2015-2019 pentru acest sprijin.
De acest program beneficiază elevii proveniți din familii în care venitul pe membru de familie nu depăşeşte 500 de lei lunar. Începând cu acest an şcolar, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei a fost indexată de la 150 de lei, cât era anterior, la 500 de lei pe membru de familie, urmare a corelării acestui plafon la situaţia economică actuală (salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar).
De asemenea, tot de la începutul acestui an şcolar, elevii beneficiari ai programului „Bani de liceu” vor primi, lunar, pe întreaga durată a cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor legale prevăzute, suma de 250 de lei lunar, faţă de 180 de lei lunar anul şcolar trecut.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea program, „Bursa profesională”, contractul de finanţare semnat între Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic şi Ministerul Fondurilor Europene are o valoare de 83 de milioane de euro. Banii vor acoperi cheltuielile realizate de statul român în cadrul acestui program pentru perioada anilor şcolari 2015-2018 şi vor asigura continuarea acestuia în anii următori, în limita alocării financiare estimate din Programul Operaţional Capital Uman, prin care sunt derulate ambele proiecte.
De această bursă beneficiază toţi cei 80.132 de elevi din clasele IX-XI din învăţământul profesional, inclusiv învăţământul dual, care vor fi stimulaţi astfel să-şi continue studiile cu burse acordate din fonduri europene, 20% dintre elevi provenind din mediul rural.
Bursa acordată în programul „Bursa profesională” este în valoare de 200 de lei şi se plăteşte tuturor elevilor, indiferent de veniturile părinţilor lor, dar în anumite condiţii de frecvenţă menţionate în art. 7 din HG 1062 din 30 octombrie 2012 sau în art. 7 din HG 951/2017. Aceasta este o modalitate de a promova în mod direct participarea la programe de educaţie şi formare profesională iniţială.
Bursa profesională nu se acordă în următoarele situaţii: pe o perioadă de o lună dacă elevul înregistrează mai mult de 10 absențe nemotivate în luna precedentă; pe o perioadă de 3 luni calendaristice din semestrul al II-lea al anului școlar în curs, în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea mediei la purtare sub nota 7 în semestrul I al anului școlar în curs; pe o perioadă de 3 luni calendaristice din semestrul I al anului școlar următor, în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea mediei generale la purtare sub nota 7 în anul școlar precedent.
Elevii din învăţământul profesional nu pot beneficia simultan de „Bursa profesională” şi de sprijinul financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, precizează reprezentanții MEN.