Formare continuă pentru profesorii de religie

Data: 15 Iunie 2014

La Centrul eparhial din Timişoara a avut loc vineri, 13 iunie, o activitate de formare continuă adresată profesorilor de religie din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei, profesori debutanţi, înscrişi la examenul naţional pentru obţinerea definitivatului în învăţământ. Tema întâlnirii, „Strategii didactice de predare-învăţare utilizate în cadrul orelor de religie“, a fost dezvoltată de prof. Makkai Barbara, profesor de pedagogie în cadrul Liceului Pedagogic „Carmen Sylva“ din Timişoara. La eveniment au luat parte şi prof. Daniela Buzatu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, şi pr. Zaharia Pereş, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei. Cu această ocazie, au fost abordate stadiile dezvoltării morale, rolul educaţiei religioase, principii, metode şi procedee ale educaţiei religioase. În cadrul activităţii s-a evidenţiat faptul că un rol important în formarea religioasă a elevilor o constituie atât explicaţia morală, bazată pe textul Sfintei Scripturi, cât şi exemplul împletit cu povestirea religios-morală. Întâlnirea a avut drept scop sprijinirea profesorilor de religie în vederea diversificării metodelor utilizate în cadrul procesului didactic. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş în parteneriat cu Arhiepiscopia Timişoarei. (George Giurgiu)