Fotografii rare la Muzeul Cotroceni
Muzeul Naţional Cotroceni organizează duminică, în Spaţiile medievale, vernisajul expoziţiei „Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la încoronarea suveranilor României Mari”, continuând seria manifestărilor culturale dedicate Centenarului Marii Uniri, informează un comunicat al instituţiei.
Expoziţia, deschisă publicului până pe 13 februarie, va include fotografii rare, aflate în patrimoniul Muzeului Naţional Cotroceni, înfăţişând familia regală în perioada tratativelor de pace, reîntoarcerea la Bucureşti în decembrie 1918, precum şi Încoronarea de la Alba Iulia. Înscrierile la vernisaj se fac la numărul de telefon: 021/317 31 06 sau prin e-mail la adresa relatiipublice@muzeulcotroceni.ro.