Frigiderele, cele mai cumpărate electrocasnice în prima etapă „Rabla”

Data: 26 Mai 2021

Un număr de 75.000 de vouchere au fost aprobate în prima etapă a programului „Rabla pentru electrocasnice” din acest an, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Conform datelor centralizate, din cele 75.000 de vouchere emise, 32.556 au fost aprobate pentru frigidere, 29.407 pentru maşini de spălat rufe şi 13.037 pentru maşini de spălat vase.

AFM precizează că tichetele au termen de valabilitate de 15 zile de la data publicării listei, ce poate fi deja consultată pe site-ul administraţiei.

Voucherul se poate folosi fie în magazinele fizice prezentat pe un dispozitiv mobil sau imprimat, fie în magazinele online prin utilizarea codului voucherului în formularul de comandă din site-ul comerciantului. În acest sens, lista comercianţilor la care pot fi utilizate voucherele este publicată pe pagina de internet a AFM, la adresa: https:// www.afm.ro/rabla_electrocasnice_comercianti_validati.php.

Beneficiarul are obligaţia de a încărca o copie a cărții de identitate sau a buletinului şi declaraţia pe proprie răspundere pusă la dispoziţie de AFM, în aplicaţia informatică, până la momentul utilizării voucherului.

Următoarea etapă a programului „Rabla pentru electrocasnice” va începe în data de 4 iunie, la ora 10, și este dedicată cumpărării următoarelor echipamente: televizoare, laptopuri şi tablete. Apoi, în etapa a treia (18 iunie - 1 iulie), vor putea fi utilizate voucherele pentru achiziționarea de aparate de aer condiţionat, uscătoare de rufe şi aspiratoare. 

Potrivit AFM, după parcurgerea tuturor etapelor, sumele care rămân în urma tichetelor generate şi neutilizate redevin disponibile, caz în care se va relua întreaga procedură. (C. Z.)