„Galaţi 2020“ - Strategie de dezvoltare regională
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în perioada 2-3 iunie 2014, la Galaţi s-a desfăşurat proiectul intitulat „Galaţi 2020“.
Proiectul este iniţiat de Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi Fundaţia „Fairventures Worldwide“ - Stuttgart, Germania, şi are ca parteneri Arhiepiscopia Dunării de Jos, Ministerul Educaţiei şi Afacerilor Culturale din Landul Baden - Wuerttemberg şi Biserica Evanghelică din Wuerttemberg.
Obiectivul central al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea situaţiei în mediul de afaceri gălăţean şi stimularea creării unor locuri de muncă.
Deschiderea oficială a dezbaterilor a avut loc în data de 2 iunie, în Aula Magna a Universităţii „Dunărea de Jos“, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Arhiepiscopul Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, şi a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
În cadrul workshopurilor organizate cu acest prilej, au avut loc dialoguri constructive între factorii de decizie publici şi privaţi din România, în vederea identificării problemelor economice cu care se confrută oraşul şi judeţul Galaţi, precum şi a găsirii unor soluţii reale pentru redresarea acestora.
Fundaţia „Fairventures Worldwide“ - Stuttgart va facilita desfăşurarea activităţilor viitoare, prin analiza rezultatelor obţinute în urma dezbaterii şi prin stabilirea unor linii de finanţare viabile, în concordanţă cu proiectele europene.
Evenimentul a reunit la Galaţi experţi în dezvoltarea agriculturii şi a construcţiilor, în logistică, dezvoltare profesională, turism şi managementul energiei din Germania şi Bulgaria, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale. (Pr. G. Molocea)