Gobi şi eu

„Nu-i da omului cât poate duce” este o zicală care-și găsește o excelentă materializare în această istorie, ba încă de două ori. O carte non-fiction, o poveste sută la sută adevărată care ne arată cât de formidabil poate fi omul, și fizic, și sufletește.

Dion Leonard este un britanic de origine australiană, un om care ducea o existență cât se poate de banală, mai degrabă sedentară, până când soția lui l-a provocat să alerge. La început îi e foarte greu și nu prea este motivat, dar cu timpul alergarea devine o pasiune și, de la o întrecere pe stradă, ajunge ultramaratonist!

Lumea ultramaratoanelor, puțin cunoscută nouă, era suficientă pentru o carte senzațională. Sunt curse în care cei care se încumetă să participe aleargă distanțe de până la 250 de kilometri, uneori atingând pragul epuizării și riscându-și chiar viața. Detaliu greu de bănuit, la punctele de control primesc apă, dar nu și mâncare, pe care trebuie să și-o care cu ei, cât mai concentrată, desigur, de-a lungul întregii curse.

O altă deosebire față de maratonul obișnuit este că nu se aleargă pe străzi și șosele asfaltate, ci prin deșerturi, peste munți, traversând ape...

La un moment dat, de Dion se atașează o cățelușă a nimănui, care-l urmează vreme de 77 de mile (123 km) din cele 155 ale ultramaratonului prin deșertul Gobi. Între masivul atlet și ghidușa cățelușă se stabilește o legătură atât de puternică, încât la sfârșit se decide s-o ia acasă! Dar transferul unui câine din China în Marea Britanie se dovedește a fi o epopee mai dificilă decât cursa! O epopee la care participă nenumărați oameni din întreaga lume. Inclusiv presa, care se implică la maximum, mai există și presă bună…

Foarte interesantă este perspectiva eroului-autor asupra Chinei și mai ales a chinezilor. În lunga lui... carantină în China, se integrează într-un grup de localnici, care-l învață ce să bea și să mănânce și devin parcă prieteni de-o viață.