Grădină senzorială în curtea şcolii

Data: 09 Septembrie 2021

Tot mai multe şcoli încearcă să creeze, din fonduri proprii sau din donaţii, spaţii cât mai atractive pentru copii. Un astfel de exemplu de bune practici este Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil” din Galaţi, unde profesorii şi părinţii au amenajat împreună curtea pentru ca elevii să poată face ore și în aer liber. Astfel, ei au parte de o grădină senzorială unde matematica, româna sau engleza se învață cu mai mult entuziasm, potrivit TVR. „Indiferent dacă afară este senin sau înnorat, ne străduim ca cerul lor să fie colorat”, spune o doamnă învăţătoare. Iar cerul de deasupra curţii interioare este cu adevărat colorat cu zeci de umbrele. De altfel, în grădină au fost amenajate colţuri speciale care-i poartă pe elevi într-o lume a poveştilor şi a cunoaşterii, în care pot atinge diverse suprafețe, pot simţi, privi şi admira. Din toamnă, cei 550 de elevi ai școlii din Galaţi vor face, pe rând, orele în curtea interioară. (O. N.)