Grădiniţe deschise în vacanţă
Pe perioada vacanţei de primăvară, la solicitarea părinţilor şi cu avizul DSP-urilor, va funcţiona „un număr însemnat de grădiniţe”, după cum informează Ministerul Educaţiei. La nivel naţional, în perioada 12-16 aprilie sunt deschise 1.154 de grădiniţe, între 19 şi 23 aprilie, 1.123, iar în perioada 26-29 aprilie, 554. În acelaşi timp, Primăria Capitalei organizează activităţi de tip after-school în cinci locaţii unde 1.200 de copii sub 12 ani vor putea fi supravegheaţi pe timpul vacanţei. Între 12 și 23 aprilie, vor fi deschise următoarele locaţii: Muzeul Copiilor, hub-ul educațional Proedus de la AFI Cotroceni, Opera Comică pentru Copii, Sala Palatului și sediul Corului Național de Cameră „Madrigal”. (O. N.)