Grant de 15.000 pentru o bibliotecă

Data: 18 August 2009

Bibliotecă Judeţeană „Antim Ivireanu“ din Râmnicu Vâlcea a primit un grant de 15.000 de euro pentru implementarea programului sectorial Grundtvig, a spus Valentin Smedescu, director al Serviciului Marketing în cadrul acestei instituţii, conform Agerpres. „Proiectul vine în întâmpinarea nevoilor de învăţare ale adulţilor şi se adresează instituţiilor sau organizaţiilor care asigură sau facilitează educaţia acestora“, a spus Smedescu. Biblioteca va derula un pachet de patru proiecte - pentru familiile care au copii cu autism, unul privind acordarea de asistenţă pentru familiile tinere aflate în dificultate, pentru pensionari pentru deprinderea noţiunilor de utilizare a calculatorului şi învăţarea unei limbi străine şi un proiect pentru tinerii şomeri. Proiectul a fost aplicat în mai multe ţări, în Cehia, Polonia, Italia şi Portugalia.