Grija cerească pentru pâinea pământească
Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor) Matei 14, 14-22
În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi pești. Şi El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Şi poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi pești şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Şi au mâncat toți şi s-au săturat şi au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.
Evanghelia după Matei ne prezintă episodul înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești, după ce Mântuitorul Iisus Hristos primise vestea tristă a tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul: „Și venind ucenicii lui (ai lui Ioan), au luat trupul lui și l-au înmormântat și s-au dus să dea de știre lui Iisus” (Mt. 14, 12). Mântuitorul simte nevoia firească de a se retrage și încă „în loc pustiu” (Mt. 14, 13), pentru a se reculege, după aflarea veștii că a murit bunul său prieten şi rudă. Mulțimile însă nu Îi dau pace, se țin după El pe jos, cuprinse de boli și dureri. Poate că mulți dintre noi astăzi, aflându-se într-o situație de doliu sau suferință, ar reacționa cu reproșuri față de cei care nu le respectă intimitatea și ar fi omenește de înțeles. Minunat este însă că Mântuitorul ne arată o lipsă totală de egoism, prin aceea că iese în întâmpinarea mulțimilor din locul Său de reculegere, cuprins de înduioșare: „Și ieșind, a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor” (Mt. 14, 14). Mila Domnului, explică Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omilii la Matei, este legată și de credința oamenilor: „Mergerea lor după Iisus, părăsirea orașelor, căutarea Lui cu toată sârguința, rămânerea lor pe lângă Hristos, deși-i chinuia foamea, toate arată credința lor”. Comportamentul Domnului Iisus este un model pentru noi, căci ne învață să nu uităm de milă și bunătate covârșiți de necazurile noastre. Suferința proprie nu trebuie să ne închidă inima față de nevoile semenilor noștri, ci dimpotrivă, să ne facă să fim și mai empatici și mai miloși.
Hrana spirituală și cea materială
Mila Domnului față de oameni se vede nu doar prin tămăduirile minunate, ci și prin înmulțirea a cinci pâini și doi pești pentru săturarea a cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Totuși, înainte să le dea să mănânce, Hristos le instruiește sufletele în învățătura dumnezeiască. Hrana sufletească are prioritate înaintea celei materiale, dar numai dacă și receptorul este dornic de mântuire și nevoință. Mulțimile erau pătrunse de respect și dragoste adâncă față de Mântuitorul, încât uitaseră până și de mâncare. Oamenii sunt însă diferiți, și adeseori o persoană care deține cunoștințe teologice poate cădea în ispita de a căuta să împărtășească hrana sufletească și celor care nu o pot primi, stârnind în sufletul lor revoltă. Dăscălirea până la cicălire mai mult îndepărtează de credință decât să apropie. Soluția practică în astfel de situații este căutarea momentului potrivit în care poți vorbi cuiva despre Hristos, mai ales după ce îl odihnești trupește, dându-i întâi hrana materială, dacă pe cea spirituală nu o poate primi de la început. În acest sens, întâlnim în Patericul egiptean o istorisire din viața Sfântului Antonie cel Mare, care relatează despre niște frați care au venit să îi ceară cuvânt de învățătură. Aceștia își mărturisesc incapacitatea de a împlini poruncile evanghelice, iar Avva Antonie spune să li se dea de mâncare, că sunt neputincioși: „Evanghelia zice: «De te loveşte cineva peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt» (Mt. 5, 39). Zis-au lui: «Nu putem face aceasta». Zis-a lor bătrânul: «De nu puteţi întoarce şi pe celălalt, măcar pe aceea una să o suferiţi». Zis-au lui: «Nici aceasta nu putem». Zis-a bătrânul: «Dacă nici aceasta nu puteţi, nu daţi în locul celei primite». Şi au zis ei: «Nici aceasta nu putem». Atunci a zis bătrânul către ucenicul său: «Fă-le lor puţină fiertură, că sunt neputincioşi». Iar către ei a zis: «Dacă aceasta nu puteţi şi aceea nu vreţi, ce să vă fac vouă? De rugăciuni este trebuinţă»”.
Să ridicăm privirea spre cer
Mușuroaiele de griji ne atrag privirea sufletească spre pământ, încât uităm, la propriu, să mai contemplăm cerul. Nu ne mai bucurăm de frumusețea naturii și de înțelepciunea sădită în ea de Dumnezeu, indiferent că locuim la oraș ori la țară. Prin modul în care săvârșește minunea înmulțirii pâinilor și a celor doi pești, Mântuitorul ne învață să avem încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de nevoile noastre materiale: „Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, a binecuvântat și frângând a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor” (Mt. 14, 19). Sfântul Ioan Gură de Aur comentează că privirea la cer a Domnului are ca scop să ne arate cinstirea pentru Tatăl ceresc, dumnezeierea Sa, egalitatea cu Tatăl, dar și omenitatea Sa, „dar în același timp să ne învețe să nu ne așezăm la masă până nu mulțumim Celui care ne-a dat hrana”. Interesant este că Mântuitorul le cere ucenicilor să le dea ei mulțimilor să mănânce, atunci când Îl roagă să lase mulțimile să plece în sate, ca să își cumpere de mâncare. Iar Apostolii, cu toate că nu aveau decât cinci pâini și doi pești, nu s-au îngrijorat de unde vor mai face rost de altă mâncare în pustiu, ci îndată au ascultat de Mântuitorul. Sfântul Ioan Gură de Aur observă că „de aici trebuie să învățăm că chiar dacă avem puțin, și acest puțin al nostru să-l dăm săracilor”.
Credința adevărată este cea dezinteresată
Mulțimile Îl caută înfrigurate cu corăbiile pe marea Tiberiadei „în apropiere de locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulțumise” (In. 6, 23). Negăsindu-L acolo, s-au îndreptat spre Capernaum, unde Îl găsesc, iar Mântuitorul li se adresează descoperindu-le intențiile tainice ale inimii și îndemnându-i să tindă spre cele spirituale și veșnice, nu spre câștigarea celor materiale și trecătoare. Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să stăm și noi pe lângă Iisus, dar nu pentru darurile materiale, ca nu cumva să fim mustrați ca iudeii cărora le-a zis: „Mă căutați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. / Lucrați nu pentru mâncarea cea pierzătoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică și pe care o va da vouă Fiul Omului” (In. 6, 26-27).
Să ne cercetăm pe noi înșine dacă nu cumva ne regăsim uneori în această ipostază, de a fi credincioși mai mult din interes pentru binecuvântările materiale pe care ni le dă Dumnezeu. Sau suntem credincioși când ne merge bine, iar la vreme de încercare, deznădăjduim și ne lepădăm? Mulți se spovedesc mărturisindu-și problemele, necazurile, durerile trupești și sufletești, nu și păcatele. Sau își mărturisesc păcatele fără să îi doară de ele cum îi dor necazurile. Mulți se împărtășesc pentru a le merge mai bine în lumea aceasta, fără a simți nimic, fără a se căi de păcate. De altfel, este o tendință a noii spiritualități de a se concentra omul pe gânduri și imagini pozitive, ca Universul să concure la împlinirea lor în lumea aceasta. În această perspectivă înșelătoare nu contează mântuirea, ci binele pământesc pe care îl atragi în viața ta.
Dar din dar se face Rai
Binele primit de la Dumnezeu trebuie împărțit cu ceilalți. Astfel preciza și părintele Dumitru Stăniloae: darurile făcute Domnului pentru om nu sunt doar pentru el, ci și pentru slujirea și folosul semenilor. Prin minunea înmulțirii pâinilor, Mântuitorul ne învață filantropia, dragostea pentru cel sărman și flămând, care este o datorie a Bisericii. Evanghelistul Ioan spune că erau pâini de orz, nu întâmplător alese de Mântuitorul pentru a ne învăța cu simplitatea, nu cu luxul. Și prin faptul că a dat de mâncare tuturor aceleași bucate, Hristos ne învață smerenia, înfrânarea, dragostea și disponibilitatea de a împărți cu ceilalți bunurile personale, ca și când ar fi comune. Și chiar mai mult, ne învață pe toți să mâncăm aceeași hrană inteligibilă, să ne împărtășim din aceeași Pâine vie - Hristos.
Îndemnul făcut ucenicilor ca să dea ei mulțimilor să mănânce reverberează până astăzi în inimile preoților, care au misiunea sfântă de a se îngriji de hrana cea duhovnicească a credincioșilor, fără a neglija și diaconia, grija de pâinea cea de toate zilele a sărmanilor. Sfânta Împărtășanie primită cu vrednicie este pâinea veșnică pe care slujitorii altarelor o vor da credincioșilor, fie în biserică, fie venind în casele lor. Să îi învățăm pe credincioși că vindecarea sufletească vine atunci când mai presus de propria suferință și singurătate aleg să pună mila față de ceilalți suferinzi!