Grijă pentru viitorul tinerilor
În Parohia Găvana IV, din Pitești, părintele paroh Victor Pleșa, dimpreună cu preoții coslujitori și voluntari, implementează conceptul de „cetățean resursă”. Adică, formarea tinerilor nu numai în duhul cărții, ci și în cel al comportamentului civic, astfel încât, la rândul lor, să poată împărtăși copiilor lor sau altor copii valorile vieții creștine.
Trăim într-un timp, parcă, din ce în ce mai comprimat, care ne presează continuu, ne sufocă. Totul în jur se răcește, se înstrăinează, iar noi ne simțim amenințați, nesiguri și nefericiți, fără să înțelegem ce se petrece cu noi, cu copiii noștri, cu viața noastră. Căutăm să ieșim din vârtej, dar nu reușim, căci nu știm cum. În acest punct nevralgic al prezentului vine Biserica să vindece cu lucrarea ei ziditoare. Să ni-L readucă în inimi pe Hristos, Cel ce dă pace fiecăruia dintre noi.
A fi un om educat
Parohia Găvana IV, din municipiul Pitești, Argeș, cuprinde aproximativ 3.800 de familii, cu mulți copii care, ca și părinții lor, trăiesc acest tumult rătăcitor al prezentului. Pentru ei, biserica parohiei, cu hramurile „Sfintele Femei Mironosițe” și „Nașterea Maicii Domnului”, și Centrul social-cultural „Sfânta Maria Magdalena” s-au transformat într-un alt fel de familie, în care, împreună cu părintele paroh Victor Pleșa, și ceilalți preoți coslujitori, Ion Iordache, Daniel Lăudat și diaconul Andrei Mititelu, redescoperă firescul liniștitor al existenței.
O bună parte din acești copii sunt în mari lipsuri financiare. Pentru ei, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în clădirea anexă a parohiei a fost înființat spațiul în care se desfășoară activități social-caritative și cultural-educative, precum: meditații gratuite unui număr de 30 de elevi, la matematică, limba și literatura română, limba franceză și limba engleză; ateliere de pictură pe sticlă, de confecționat colaje, vizionarea de filme cu conținut educativ.
„În ultimul timp, am dezvoltat și un parteneriat solid și real cu Școala Gimnazială «Adrian Păunescu», din parohia noastră, unde am oferit copiilor nevoiași 110 ghiozdane dotate cu tot ce trebuie unui elev. De asemenea, periodic, oferim pachete cu alimente de bază familiilor sărmane pe care le avem în evidență, iar nu peste mult timp vom da câte o carte de rugăciune tuturor elevilor și vom așeza câte o icoană în fiecare clasă. Colaborăm foarte bine cu profesorii de religie, care nu de puține ori își desfășoară activitățile chiar în biserica noastră. Încercăm, de asemenea, să implementăm în conștiința elevilor un anumit comportament civic, pentru că noi constatăm o lipsă de civism atât la cei tineri, cât și la persoanele adulte. În acest sens, parohia, în colaborare cu Primăria Pitești, de patru-cinci ori pe an, participă la igienizarea Parcului Lumina. Pentru că a fi bun creștin nu înseamnă numai a fi prezent la Sfânta Liturghie, ci și în toate celelalte aspecte ale vieții: în familie, în societate, la locul de muncă. Pentru că am văzut deschidere în acest sens, în special la tineri, la copii, dorim să implementăm valorile creștine și să-i facem să conștientizeze că pentru aceasta este bine să fii un om educat. Educat nu numai în duhul cărții, ci și al comportamentului civic. Adică să-l respecți pe cel de lângă tine, să respecți munca celuilalt, respectându-te astfel pe tine. Dorim ca acești tineri pe care noi îi sprijinim acum, în momentul în care vor crește, să se implice la rândul lor, să devină un fel de «cetățeni resursă». Adică, să împărtășească copiilor lor sau altor copii valorile vieții creștine: respectul, cinstea, dragostea de muncă și stima de sine”, ne mărturisește părintele paroh Victor Pleșa.
Despre „fracturarea morală”
Trecut prin încercările vieții, părintele Pleșa consideră că a ajuns la vârsta când trebuie să ofere, „pentru că prin mila Bunului Dumnezeu și prin binecuvântarea ierarhului” a fost rânduit a fi preot paroh. De aceea a dezvoltat această latură socială a parohiei. L-am întrebat apoi când consideră sfinția sa că „s-a fracturat” moral societatea românească.
„Un părinte al Bisericii spunea că societatea s-a sălbăticit. Un termen dur, dar foarte adevărat. În ceea ce privește generațiile de români, din ce în ce mai stăpânite de duhul secularismului, cauzele sunt multiple. În primul rând, dorința de înavuțire, care se clădește pe individualism. A doua cauză este lipsa duhului liniștii. Toți suntem agitați, alergăm de dimineața până seara, de multe ori nici nu știm pentru ce și încotro ne îndreptăm. Această neliniște, cu siguranță, vine din păcatele pe care noi le săvârșim și nu le mărturisim. Trăim, altfel spus, indiferența religioasă. Adică, nu mă gândesc nici la rău, nici la bine. Nu-mi pasă! Nu-mi pasă ce se întâmplă cu vecinul, nu-mi pasă ce se întâmplă nici chiar cu sufletul meu. Trăiesc clipa, îmi ruinez viața, mi-o umplu cu surogatele unei fericiri false și am impresia că și eu sunt fericit. Când noi, ca părinți, ne coordonăm existența după astfel de surogate, avem neșansa ca și copiii noștri să fie la fel. Este ca o boală care se propagă la scară largă. Cauzele sunt mult mai multe. Unele le descopăr și la mine, din păcate. Dar mă lupt să mă vindec de ele. Culmea este că după regimul ateo-comunist am observat agravarea pierderii tihnei, în primul rând la părinții mei. A apărut «dorința de a intra în rândul lumii civilizate occidentale». Dar am înțeles libertatea ca «un ceva» fără responsabilitate. Și fiecare am luat-o care încotro, considerând că ne putem clădi fericirea și viitorul într-un mod original: fără credință, fără cultură, fără valori. Am călcat totul în picioare, doar pentru a trăi ca în Occident. Acum, o parte dintre cei care nu au uitat de unde au plecat doresc să se întoarcă la matcă. Adică la Biserică. Unde se află Hristos, Cel ce dă pace fiecăruia dintre noi”, mi-a răspuns părintele Pleșa.
Pentru această pace lucrează „echipa” părintelui Pleșa. Pentru formarea tinerilor `cetățeni resursă”, capabili să transmită valorile vieții creștine: respectul, cinstea, dragostea de muncă și stima de sine.