Grupurile politice care își vor împărți funcțiile importante în UE

Data: 22 Ianuarie 2024

Alegerile europarlamentare din 6-9 iunie din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene ar putea fi urmate de un scenariu în care principalele instituţii UE - Comisia Europeană, Consiliul European şi Parlamentul European - să fie conduse de Ursula von der Leyen, Mette Frederiksen şi Roberta Metsola, arată o analiză a publicației Politico.

După scrutinul european din iunie, funcţiile de preşedinte al Comisiei, de preşedinte al Parlamentului European (PE) şi de preşedinte al Consiliului European, la care se adaugă cea de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe, vor fi distribuite între grupurile politice din PE (Partidul Popular European - PPE; Partidului Socialiştilor Europeni - PES; Renew Europe; Identitate şi Democraţie - ID de extremă dreapta; Conservatorii şi Reformiştii Europeni - ECR de dreapta; Verzii; Stânga Europeană), în funcție de numărul de mandate pe care îl va obține fiecare.

Potrivit Politico, PPE şi Socialiştii sunt favoriți să obțină primele două poziţii în scrutin, liberalii din Renew sunt cotaţi cu şansa a patra, iar grupurile Identitate şi Democraţie (ID) şi Conservatorii şi Reformiştii ar urma să ocupe locurile 3 şi 5.

În eventualitatea în care acestea vor fi rezultatele alegerilor, conducerile Comisiei şi Parlamentului (deținute acum de Ursula von der Leyen şi Roberta Metsola) ar rămâne la Partidul Popular European, Socialiștii vor obţine preşedinţia Consiliului (exercitată acum de belgianul Charles Michel, Renew), în timp ce Renew Europe ar avea şefia diplomaţiei europene, scrie Politico.

În aceste condiții, se așteaptă ca grupurile parlamentare europene să-și anunțe „capii de listă” pentru alegerile din iunie, deoarece, tradițional, candidatul „cap de listă” din familia politică câști­gătoare este implicit opţiunea pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene. Până în prezent, doar Partidul Socialiştilor Europeni a făcut anunțul că luxemburghezul Nicolas Schmit (70 de ani, actualul comisar pentru muncă) va conduce lista socialiştilor la europarlamentare şi, în eventualitatea câștigării alegerilor, și Comisia Europeană în 2024-2029, în timp ce Charles Michel și-a exprimat dorința de a fi „cap de listă” al Renew. În tabăra PPE, Von der Leyen, care ar avea prima şansă pentru a obţine din nou şefia Executivului comunitar, încă nu a confirmat dacă doreşte încă un mandat în acest post şi să fie „locomotiva” Popularilor Europeni.

În ceea ce privește preşedinţia Consiliului, care ar reveni socia­liștilor, în cercurile diplomatice de la Bruxelles se vehiculează numele actualei şefe a guvernului danez, Mette Frederiksen, în timp ce favorită pentru a conduce diplomaţia europeană, din partea Renew, este premierul eston Kaja Kallas. Ambele sunt și pe lista scurtă a potențialilor candidați la conducerea NATO care va deveni vacantă în toamnă. (C. Z.)