Guvernul a stabilit şi în acest an valoarea subvenţiei care nu se acordă
▲ Deşi, anual, Guvernul aprobă valoarea subvenţiei destinată tinerilor care îşi construiesc locuinţe, acest ajutor nu a fost acordat niciodată până în prezent ▲ „La nivelul consiliilor locale nu s-au realizat locuinţe în vederea accesului la proprietate, neexistând fonduri în bugetele locale pentru astfel de programe. Ca urmare, în baza normelor aprobate anual prin hotărâre de Guvern, nu au fost acordare subvenţii de la bugetul de stat, acestea nefiind solicitate de către consiliile locale“, se arată, sec, în nota de fundamentare întocmită de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor ▲
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern, privind aprobarea normelor pentru stabilirea cuantumului subvenţiei acordată, în 2008, unor categorii de persoane, prevăzute în Legea locuinţei, emisă în 1996. Articolul invocat se referă la locuinţele construite de către consiliile locale pentru tinerii căsătoriţi, persoanele calificate din agricultură, învăţământ, sănătate, administraţie publică sau alte categorii de persoane stabilite de autorităţile locale. Potrivit proiectului, subvenţia este de până la 30% din valoarea locuinţei. „Până în prezent, la nivelul consiliilor locale nu s-au realizat locuinţe în vederea accesului la proprietate, neexistând fonduri în bugetele locale pentru astfel de programe. Ca urmare, în baza normelor aprobate anual prin hotărâre de Guvern, nu au fost acordare subvenţii de la bugetul de stat, acestea nefiind solicitate de către consiliile locale“, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ, propus de Ministerul Dezvoltării. Subvenţia se acordă în funcţie de venitul mediu net pe membru de familie Hotărârea de Guvern actualizează limitele de venit mediu net lunar pe membru de familie, valabile în 2007, cu inflaţia înregistrată anul trecut, de 6,57%. Astfel, persoanele vizate de Legea locuinţei pot beneficia de o subvenţie de 30% din valoarea construcţiei, dacă au un venit mediu net lunar pe membru de familie de până la 581 de lei. În cazul în care persoanele respective au un venit cuprins între 582 de lei şi 670 de lei, subvenţia este de 20%. Sprijinul coboară la 5%, dacă venitul este de 705 lei-794 de lei. „Potrivit prevederilor Legii locuinţei 114/ 1996, limitele de venit mediu net lunar pe membru de familie, stabilite anual prin hotărâri ale Guvernului, sunt necesare şi în stabilirea persoanelor care au acces la locuinţele sociale“, se mai spune în nota de fundamentare. Astfel de locuinţe au fost construite şi repartizate solicitanţilor cu venituri reduse, în baza unor decizii ale Executivului emise în perioada 2000-2007.