„Hibernal de chitară“, un festival pentru melomani
În fiecare sâmbătă, în perioada 30 octombrie - 18 decembrie, în Rotonda Bibliotecii Naţionale a României vor avea loc concerte de vioară şi chitară, în cadrul Festivalului "Hibernal de chitară". Ediţia din acest an se deschide mâine, 30 octombrie, ora 19:00, cu un spectacol de muzică latino-americană pentru vioară şi chitară, susţinut de Natalia Pancec şi Maxim Belciug. Între ritmuri, actorul Gabriel Spahiu va oferi câteva momente de popas spiritual în paginile "Jocului cu mărgele de sticlă", de Hermann Hesse.