Hirotonie de sărbătoarea Rusaliilor la Cluj-Napoca

Un articol de: Darius Echim - 24 Iunie 2024

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (numită și a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 23 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a spus că „Darul Duhului Sfânt îl primim prin pocăință”. Ierarhul a atras atenția asupra faptului că pocăința nu este ceea ce se înțelege în vorbirea curentă, nu înseamnă schimbarea confesiunii: „Pocăința e ceea ce zice Sfântul Ioan Damaschinul: «întoarcerea, cu lacrimi și cu părere de rău, de la păcat la virtute și de la diavol la Dumnezeu», iar pocăința noastră întotdeauna trebuie să se finalizeze cu o bună spovedanie”. De asemenea, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre condițiile în care Duhul Sfânt rămâne întru noi: „Pentru a nu pierde darul Duhului Sfânt trebuie să îi iubim pe vrăjmașii noștri și trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu, chiar și pentru necazurile noastre”.

În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Liviu Claudiu Agrijan, pe seama Parohiei Bucea, Protopopiatul Huedin. 

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu. La finalul slujbei, conform tradiției, Părintele Mitropolit Andrei a sfințit spicele de grâu și a rostit rugăciuni pentru roadele pământului.

Procesiunea de Rusalii

Cu ocazia praznicului Rusaliilor, în fața catedralei, începând cu ora 17:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, au săvârşit Vecernia plecării genunchilor, urmată de tradiționala Procesiune de Rusalii, desfășurată prin centrul municipiului Cluj-Napoca, la care au participat mii de credincioşi.

Părintele Mitropolit Andrei a adresat un cuvânt de învățătură mulțimii adunate în Piața Avram Iancu, subliniind că „unitatea Bisericii se întemeiază pe Preasfânta Treime, structura supremei iubiri. Acest lucru îl afirmăm și prin slujbele pe care le oficiem acum, la Rusalii. Părintele Dumitru Stăniloae, în Dogmatica sa, în capitolul despre Sfânta Treime, are chiar acest titlu: «Sfânta Treime - Structura supremei iubiri»”.

Manifestarea, inițiată în anul 2011 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, continuă o veche tradiție din Ardeal, având în centrul ei rugăciunea pentru roadele pământului și pentru mediul înconjurător, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei Mitropolitane, au fost binecuvântate spicele de grâu și au fost rostite rugăciuni pentru natură.