Hirotonie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Data: 25 Ianuarie 2022

Duminică, 23 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman și l-a hirotonit întru preot pe diaconul Ștefan Emanuil Herbei.

În Duminica Vindecării orbului din Ierihon, credincioșii ro­mașcani prezenți în Catedrala Arhiepiscopală din Roman au avut bucuria comuniunii în rugăciune cu Înaltprea­sfințitul Părinte Arhi­episcop Ioachim, informează Biroul de presă al eparhiei. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Ștefan Emanuil Herbei a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei Negoiești, Filia Gârbovana, Protopopiatul Onești, pentru nevoile spiritual-misionare ale credincioșilor din această comunitate.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop de Onești, Ioan Bârgăoanu, a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură în care a subliniat faptul că orbul din Ierihon aduce în atenție puterea numelui lui Hristos, iar rugăciunea lui este un model pentru nevoința isihaștilor.

Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat cuvânt de binecuvântare și a vorbit despre înnoirea vieții pastoral-misionare în Protopopiatul Onești prin hirotonia noului preot pe seama Parohiei Negoiești, Filia Gârbovana, amintind faptul că „rugăciunea este darul lui Dumnezeu pe care fiecare preot îl înmulțește în parohia încredințată, rămânând în comuniune cu credincioșii pe care îi păstorește. Ea este puterea care îl însuflețește pe preot și îl așază în dialog cu Dumnezeu, este mâncarea și băutura care îi hrănesc ființa și slujirea”. Adresându-se familiei noului preot, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre demnitatea și misiunea preotului în contextul noilor timpuri, arătând că „prezența lucrătoare în parohie a celui care slujește lui Dumnezeu trebuie să aducă lumină și speranță în viața credincioșilor, înnoind prin cuvânt și faptă trăirea liturgică și lucrarea spirituală a celor care Îl caută pe Dumnezeu”.