Hirotonie la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Data: 28 Feb 2022

În duminica săptămânii a treia premergătoare Postului Mare, a Înfri­coșă­toarei Judecăți, Înaltprea­sfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Severin Cosmin ­Andrei a fost hirotonit diacon pe seama Mănăstirii Giurgeni.

Referindu-se la situația din Ucraina, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a spus că, arătându-și solidaritatea față de populația rănită și față de cei care suferă ca urmare a acestui conflict, credincioșii români împlinesc cuvântul Evangheliei din această zi, devenind părtași tainei a opta a Bisericii: „În duminica de astăzi ne gândim în mod deosebit la cei care sunt în suferință și război și care nu se pot bucura de pace în aceste zile premergătoare Postului Mare. În spațiul ucrainean se aude doar zgomotul armelor, iar noi trebuie să fim sensibili față de suferința prin care trec frații noștri întru Hristos. În cadrul eparhiei am angajat deja o acțiune umanitară la nivelul fiecărei parohii, din solidaritate față de acest popor, iar pe această cale vă solicităm sprijinul de a fi alături de noi. Această inițiativă vine tocmai ca răspuns la pericopa evanghelică din această duminică, invitându-ne la a-i ajuta pe cei care au nevoie de implicarea noastră”.