Hirotonie şi instalare de preot la Dîlbociţa
În mijlocul credincioşilor din parohia mehedinţeană Dîlbociţa a poposit sâmbătă, 13 decembrie, ierarhul locului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a hirotonit în biserica parohiei un nou păstor de suflete pentru asigurarea necesităţilor de ordin spiritual ale creştinilor de aici şi pentru săvârşirea sfintelor slujbe. A primit astfel Taina Hirotoniei diaconul Dumitru Predescu, pe seama bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae“, fiind ales în rândul slujitorilor Bisericii, prin punerea mâinilor chiriarhului locului. Tot sâmbătă, Preasfinţitul Părinte Nicodim a săvârşit Taina Hirotesiei întru duhovnic pentru preoţii Ionel Despău şi Şteta Ionuţ. (Cătălin Cernătescu)