Hirotonii la Catedrala Arhiepiscopală din Arad

Un articol de: Protos. Iustin Popovici - 19 August 2020

În Duminica a 10-a după Rusalii, 16 august 2020, când s-a făcut pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și a sfetnicului Ianache, Înaltprea­sfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit întru preot pe diaconul Flavius-Gheorghe Lazea, pe seama Parohiei Iermata, Protopopiatul Ineu, și întru diacon pe teologul Flavius-Ioan David, pe seama Parohiei Seliște, Protopopiatul Ineu, județul Arad. La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei l-a hirotesit duhovnic pe preotul Flavius-Gheorghe Lazea.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat că, în ciuda puținei credințe a oamenilor, Dumnezeu oferă ajutorul Lui acestora și i-a îndemnat pe credincioși să ia aminte la grija lui Dumnezeu față de toți fiii Săi pentru a avea cele de trebuință fiecare și să răspundă prin mulțumire.