Hotărârile Mitropoliei Olteniei privind sindicatul preoţilor
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, întrunit în şedinţă de lucru pe 28 mai 2008, la Centrul Eparhial din Craiova, a analizat diferite aspecte ale vieţii bisericeşti din Oltenia. Printre alte puncte de pe ordinea de zi, membrii Sinodului au luat în discuţie şi iniţiativa unor clerici de înfiinţare a unui aşa-zis sindicat, informează Mitropolia Olteniei.
Acest demers a fost găsit de toţi membrii Sinodului Mitropolitan ca fiind în contradicţie cu Sfintele Canoane şi cu prevederile Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. În conformitate cu prevederile art. 111, al. 3 din Statutul BOR, care stipulează că „Sinodul Mitropolitan veghează ca pe cuprinsul Mitropoliei să fie apărate şi promovate credinţa ortodoxă, unitatea liturgică şi disciplina canonică a clerului“, Sinodul Mitropolitan a hotărât să se înainteze recurs la hotărârea judecătorească privind înfiinţarea acestui aşa-zis sindicat. De asemenea, fiecare ierarh se va întâlni cu preoţii din eparhia sa, care au aderat la această formă de manifestare străină de duhul Evangheliei, al canoanelor şi aflată în contradicţie cu prevederile Statutului BOR, chemându-i să revină în rânduială. În plus, se va aduce la cunoştinţa tuturor clericilor din cuprinsul Mitropoliei Olteniei că acţiunile de tip sindical depărtează de comuniunea Bisericii, tinzând să deturneze misiunea preoţească de la scopul ei.